Două persoane au fost rănite în urma unor accidente care au avut loc în cursul zilei de luni, în municipiul Timișoara. Printre victime se numără și o fetiță de 8 ani. Polițiștii au întocmit dosare penale pentru vătămare corporală din culpă.
După şapte ediţii, festivalul Plai nu mai are nevoie de nicio prezentare. Cel mai cunoscut festival al Timişoarei va avea loc, anul acesta, în 13-15 septembrie, la Muzeul Satului. Organizatorii au dezvăluit şi primul artist invitat: ZAZ.
Excelenţa sa, domnul Tsushima Kanji, ex- ambasador al Japoniei în România, va susţine o serie de conferinţe pe tema “Identităţi culturale”, în cadrul Universității Politehnice Timișoara, la invitația Facultății de Științe ale Comunicării. Domnia sa va relata despre experiențele personale în domeniul traducerii, translației și comunicării în diplomație.
Autostrada Lugoj - Deva va avea în câteva zile câştigători la capitolul constructori. Declaraţia aparţine ministrului Marilor Proiecte, Dan Şova, şi a fost făcută luni seara. Sunt primele informaţii concrete făcute publice în aceste licitaţii, licitaţii care s-au prelungit enorm blocând demararea construcţiei.
Pentru că are parcuri, locuri de joacă, o sumedenie de premiere și pentru că aici s-a petrecut o revoluție. Sunt numai câteva dintre motivele pentru care Timișoara merită titlul de Capitală Culturală Europeană. Ele au fost scrise, negru pe alb, chiar de timișorenii care cred în șansa orașului lor, în cadrul unui dialog inițiat de asociația care pregătește candidatura urbei.
Eveniment
Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale încearcă să dea de un băiat de 11 ani, dispărut din localitatea Ghiroda în cursul zilei de joi. Cine îl vede este rugat să apeleze Serviciul de Urgență 112. UPDATE. Copilul a fost găsit
Mapamond
Președintele Donald Trump afirmă că Statele Unite nu vor lansa noi atacuri asupra Iranului până la alegerile de la jumătatea mandatului, programate pe 3 noiembrie. El a făcut anunțul în contextul în care Washingtonul și Teheranul încearcă să găsească o soluție pentru încheierea conflictului, iar presiunea economică exercitată de SUA asupra Iranului continuă, relatează Reuters și AFP, citate de AGERPRES.
Ştiri din Timiș
Luxceram a deschis joi, 8 octombrie, un nou showroom în Timișoara, pe strada Liviu Rebreanu nr. 1/3. Spațiul reunește soluții pentru amenajarea băii și a locuinței, de la obiecte sanitare și sisteme de duș până la ceramică, pardoseli și suprafețe de mari dimensiuni.
Eveniment
Pompierii militari din cadrul ISU Timiș au intervenit joi seară pentru stingerea mai multor incendii de vegetație uscată izbucnite în județ. Cele mai ample au fost înregistrate în apropierea localităților Știuca și Bunea Mare. UPDATE. A fost lichidat și al doilea incendiu
Capitală Culturală
Originară din Brazilia, balerina Cecília Bassetto a decoperit lumea dansului la doar patru ani. Ea și-a desăvârșit studiile în cadrul prestigioasei filiale braziliene a Școlii de Balet Bolshoi. Între 2021 și 2022, a fost membră a Companiei de Tineret a Școlii Teatrului Bolshoi din Brazilia. Din anul 2024, artista s-a alăturat baletului Operei timișorene, iar duminică seara va interpreta în rolul titular din baletul „Giselle” de Adolphe Adam.
Sănătate
Maternitatea Odobescu din Timișoara își deschide porțile pentru public sâmbătă, 17 octombrie. Va fi o zi dedicată celor care vor să afle mai multe despre spațiul în care sunt îngrijiți nou-născuții.
Capitală Culturală
Două seri de folclor autentic, dans și cultură tradițională, spectacole cu 17 soliști invitați, trei ansambluri profesioniste și peste 100 de artiști pe scenă promite cea de-a XIII-a ediție a Festivalului Național de Folclor „Tradiții la Români".
Ştiri din Timiș
Timișoara își actualizează planul după care își va gândi transportul în următoarele decenii. De luni, o firmă contractată de Primărie începe măsurătorile de trafic și chestionarea a aproape 2.000 de gospodării, pentru un nou PMUD cu orizonturi 2035 și 2045.
1