România are cele mai mici cheltuieli cu sistemul de sănătate din UE, iar din cauza recesiunii, intenţionează să cheltuiască şi mai puţin, în timp ce această lipsă de finanţare cronică şi emigrarea personalului medical ar putea creştere riscurile pentru pacienţi, comentează BBC News Online.
Handbal Club Municipal Timişoara a continuat seria meciurilor amicale. De această dată a urmat o serie de două întâlniri cu vecinii de la UCM Reşiţa. Din păcate, tradiţia s-a păstrat şi seria victoriilor directe ale handbaliştilor reşiţeni în faţa celor timişoreni a continuat şi cu prilejul amicalelor disputate marţi, 10 august şi miercuri, 11 august.
Reprezentanţii filialei Timiş a Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici din România îşi vor alege sâmbătă o nouă conducere. Până acum, singurul care şi-a anunţat intenţia de a candida la funcţia de preşedinte al asociaţiei este Teodor Stanca.
Şefii celor de la Poli Timişoara sunt aproape de realizarea unui nou transfer. Este vorba de fundaşul Ovidiu Burcă, cel care s-a aflat şi în intersezon foarte aproape de a semna cu formaţia bănăţeană.
Etapa a doua a Campionatului Naţional de Viteză pe Aeroport a fost pentru motociclistul girocean Ionel Pascotă una destul de neplăcută, chiar dacă el a obţinut şi o victorie.
Persoanele fizice care nu au reușit să se înscrie până acum în Programul Rabla Auto 2026 mai au o șansă să obțină finanțare pentru achiziționarea unei mașini noi. Administrația Fondului pentru Mediu (AFM) anunță o nouă sesiune de înscrieri, care începe săptămâna viitoare și se va desfășura până la sfârșitul anului sau până la epuizarea fondurilor disponibile.
Negocierile dintre reprezentanții României și Comisia Europeană privind noua Lege a salarizării s-au încheiat fără un acord. Bruxelles-ul nu acceptă, în forma actuală, proiectul prezentat de miniștrii interimari Alexandru Nazare și Dragoș Pîslaru, iar România riscă să piardă 770 de milioane de euro din PNRR dacă jalonul privind reforma salarizării nu este îndeplinit.
1
Ionuț Gaiță, președintele PNL Timișoara, l-a criticat dur pe Dominic Fritz, în contextul deciziei CCR privind Legea integrității și al situației juridice a primarului Timișoarei. La o zi după, PNL Timiș a transmis un nou comunicat în care precizează că opiniile exprimate pe conturile personale de persoane care ocupă temporar funcții în structurile filialei nu reprezintă poziția partidului.
6
Doi bărbați sunt în arest preventiv, iar alte două persoane sunt cercetate după o tâlhărie spectaculoasă comisă în Orțișoara. Suspecții ar fi oprit o autoutilitară pretinzând că sunt polițiști antidrog și ar fi furat 90.000 de lire sterline.
1
Asfaltările de pe bulevardul Republicii, între Dragalina și pasajul Jiul, riscă să nu fie gata până la începutul școlii. Lucrările CFR, care întârzie intervenția municipalității pe celălalt sens, dau peste cap calendarul de intervenții, se plânge viceprimarul Ruben Lațcău.
1
Timișul a coborât un loc în clasamentul județelor preferate de turiștii români, după ce numărul sosirilor în structurile de cazare a scăzut cu aproape 13% în primele șase luni din 2026. Peste 103.000 de turiști români au fost înregistrați în județ, cu peste 15.000 mai puțini decât în aceeași perioadă a anului trecut. Scăderea este aproape de două ori mai mare decât media națională.
1
Primăria Timișoara relansează licitația pentru creșa de pe strada Ion Ionescu de la Brad, după ce toate cele patru oferte depuse la precedenta procedură au fost declarate neconforme. Investiția este estimată la peste 7,5 milioane de lei. UPDATE. Drept la replică BTTC-Construct
2
Un medic rezident în vârstă de 28 de ani a murit astăzi, 19 august, după ce s-a aruncat de la un etaj al Spitalului Universitar de Urgență București, potrivit Agerpres. Unitatea medicală a confirmat decesul și a precizat că tânărul desfășura un stagiu de pregătire în cadrul spitalului.