Cântăreaţa Cesaria Evora îşi reia turneul de promovare a albumului "Nha Sentimento" - după ce a suferit, în mai, o intervenţie chirurgicală pe cord deschis -, urmând să concerteze în România, la Braşov şi Bucureşti, pe 15 şi, respectiv, 18 octombrie, informează organizatorii.
Cu ajutorul hartii oferite de Timisoreni.ro poti vizualiza rutele autobuzelor, tramvaielor si troleibuzelor din Timisoara si ai posibilitatea de a gasi traseul cel mai scurt spre destinatia dorita.
Victoria obţinută după un joc şters a adus cele trei puncte în clasament pentru Timişoara, acesta fiind şi scopul final al disputei cu Brăneşti.
Meciurile numeroase şi dificile pentru Poli Timişoara se simt în ghetele fotbaliştilor alb-violeţi. Oboseala jucătorilor de la Poli a fost observată chiar şi de antrenorul secund al echipei Victoria Brăneşti, Ciprian Urican.
Bătălie mare pentru scaunul de primar la Secaş. Alegerile care au avut loc, duminică, în comuna timişeană, nu au reuşit să desemneze un câştigător, aşa că votanţii vor fi chemaţi la urne şi la finele acestei săptămâni.
Primăria Timișoara relansează licitația pentru creșa de pe strada Ion Ionescu de la Brad, după ce toate cele patru oferte depuse la precedenta procedură au fost declarate neconforme. Investiția este estimată la peste 7,5 milioane de lei.
Un medic rezident în vârstă de 28 de ani a murit astăzi, 19 august, după ce s-a aruncat de la un etaj al Spitalului Universitar de Urgență București, potrivit Agerpres. Unitatea medicală a confirmat decesul și a precizat că tânărul desfășura un stagiu de pregătire în cadrul spitalului.
Concursul separat de admitere la liceu, prevăzut să poată fi organizat din 2027 pentru cel mult 50% dintre locurile unui liceu, ar putea fi amânat. Astăzi, 19 august, au fost depuse în Parlament două proiecte de lege care propun prorogarea termenului de aplicare: unul, inițiat de deputata PNL Raluca Turcan, prevede o amânare de patru ani, iar celălalt, depus de deputatul PSD Mihai Ghigiu, propune doi ani.
Madonna conduce clasamentul nominalizărilor la MTV Video Music Awards 2026, cu 11 șanse la trofeu, într-un an care marchează o revenire spectaculoasă a artistei în prim-planul galei. Taylor Swift ocupă locul al doilea, cu nouă nominalizări, iar Ariana Grande și Sabrina Carpenter au câte șapte.
Consiliul Județean Timiș a aprobat, miercuri, extinderea Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Transport Județean TRANSTIMIȘ cu 26 de noi membri cu drepturi depline. Printre aceștia se află orașele Jimbolia și Recaș, dar și localități precum Peciu Nou, Cenad, Periam, Lovrin, Liebling, Beba Veche sau Banloc. Decizia reprezintă un pas important în extinderea sistemului de transport județean, după luni în care alegerea dintre TRANSTIMIȘ și sistemul metropolitan SMTT a generat dispute și schimbări în Timiș.
1
Banatul Montan este una dintre regiunile României în care natura, istoria și tradițiile se întâlnesc într-un peisaj spectaculos. Munți, cascade, lacuri, sate izolate, Dunărea, trasee de drumeție și vechi obiective industriale formează un adevărat circuit turistic pentru cei care vor să descopere zona dincolo de traseele clasice.
Cinci cetățeni din Pakistan și Sri Lanka au fost prinși de polițiștii de frontieră la Jimbolia, după ce ar fi intrat ilegal în România din Serbia. Cei trei bărbați și două femei au fost găsiți pe câmp, în apropierea graniței, și le-au spus oamenilor legii că voiau să ajungă în vestul Europei.