Un bărbat din Timişoara şi-a pierdut viaţa după ce s-a dezechilibrat şi a căzut de pe balconul locuinţei, în timp ce încerca să izoleze geamurile în acest sfârşit de săptămână.
Cunoscuta cântăreaţă Stana Izbaşa a fost tâlhărită în centrul Timişoarei. Artista se afla în clădirea Modex când un tânăr a atacat-o, a bruscat-o şi i-a luat portofelul cu bani, 800 de dolari, 400 de lire sterline, 250 de euro şi 2.000 de lei, şi acte. Autorul a fost prins de poliţişti după două săptămâni de la comiterea faptei, sâmbătă seara.
Picturi pe faţă, dovleci sculptaţi şi costume de poveste. Aşa a arătat Festivalul Dovleacului, simbol al Halloween-ului, la Iulius Mall Timişoara. În zona Kids Land a fost organizată sâmbătă o petrecere specială pentru copii.
Sărbătoare, sâmbătă, pe strada Contelui Mercy din Timisoara. Străduţa din zona Pieţei Unirii a fost invadată de artişti, scriitori şi în general tineri. Au fost prelegeri în aer liber, ateliere de pictură, prezentări istorice şi un maraton de lecturi literare, fiind citite la megafon poeme dedicate străzii sărbătorite – Florimund Mercy.
Echipa a doua a FC Timişoara a reuşit o nouă victorie, vineri, într-un meci contând pentru etapa a 10-a din Liga a III-a. Poliştii mici i-au învins, cu 4-0, pe cei de la Bihorul Beiuş.
Azi în Timișoara
Marți vă puteți bucura de mai multe expoziții.
Ştiri din Timiș
Deșeurile biodegradabile din piețele Timișoarei vor fi colectate separat și transformate în biogaz și fertilizator organic.
1
Ştiri din Timiș
Școala de Arte Timișoara anunță prima sesiune de înscrieri pentru anul școlar 2026 – 2027. Educație muzicală - instrumente sau canto, muzică laică sau religioasă; arte vizuale, dans, pedagogie artistică: orice talent, vocație, curiozitate sau pasiune artistică își poate găsi o cale bună în vastul program al Centrului de Cultură și Artă al Județului Timiș. Atenție însă: dacă la specializări precum cantori bisericești, introducere în cinematografie, balet sau instructori de dansuri populare locurile sunt nelimitate, la clasa de vioară sunt disponibile doar 4 locuri, la armonică sârbească - 6 locuri, la chitară - 8.
Mapamond
Donald Trump a lansat luni o nouă amenințare la adresa Omanului, aliat al Statelor Unite, pe fondul tensiunilor privind Strâmtoarea Ormuz și al negocierilor dintre Iran și Oman pentru reluarea transporturilor maritime.
Ştiri din Timiș
Viceprimarii USR ai Timișoarei, Ruben Lațcău și Paula Romocean, reacționează după decizia CCR privind Legea Integrității și situația mandatului primarului Dominic Fritz. Cei doi acuză PSD și instituțiile statului că încearcă să anuleze votul timișorenilor și transmit că USR va continua lupta politică și juridică pentru edilul Timișoarei.
4
România
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a reacționat, luni, după decizia Curții Constituționale privind Legea Integrității și prevederea care poate duce la încetarea mandatului primarului Timișoarei, Dominic Fritz. Social-democratul susține că situația nu îl vizează exclusiv pe edilul timișorean și afirmă că aproximativ 50 de persoane s-ar afla în aceeași situație.
Ştiri din Timiș
Lucrările de modernizare a DJ 595E, drumul care va lega Moșnița Veche de Centura de Sud a Timișoarei, pot începe după ce Consiliul Județean Timiș a predat luni amplasamentul constructorului. Tronsonul are aproximativ trei kilometri, iar lucrările au un termen de execuție de șase luni, după emiterea ordinului de începere.
Capitală Culturală
Timișoara se pregătește pentru patru zile de muzică, tradiții, gastronomie și întâlniri comunitare. Cea de-a XI-a ediție a Zilelor Culturii Maghiare se va desfășura între 24 și 27 septembrie, iar ediția din acest an aduce o premieră: Casa Maghiară, recent renovată, este inclusă pentru prima dată în programul festivalului.