Mai este doar o zi până la startul primei ediţii a Sabotage Festival, care îi va aduce pe aceeaşi scenă pe Dubioza Kolektiv şi Black Sun Empire. Organizatorii mizează pe cel puţin 1.000 de spectatori care vor veni la Halele Fructus sâmbătă, 25 mai, de la ora 20.
Poliția Locală cere Primăriei Timişoara să monteze plăcuţe prin care să interzică plimbarea câinilor în Parcul Copiilor. Măsura vine ca urmare a sesizărilor făcute de părinţii deranjaţi de posesorii de câini care nu strâng resturile lăsate de animalele de companie.
În perioada 25-26 mai, între orele 10.00 și 18.00 va fi deschis și Punctul de Trecere a Frontierei Triplex, între localitățile Beba Veche, Rabe și Kubekhaza. Această hotărâre a fost luată de autoritățiel române, sârbe și maghiare cu ocazia zilei cooperării euroregionale DKMT.
Podurile Timişoarei reprezintă un adevărat pericol, multe dintre ele fiind ieşite din garanţie. O spune chiar conducerea primăriei. Pentru câteva dintre ele există expertize de consolidare, dar şi acestea sunt prea vechi şi trebuie refăcute. Podurile nu au fost însă o prioritate pentru administraţia oraşului, având în vedere că în bugetul pe anul în curs nu au fost prevăzuţi bani pentru acestea. Acum se pregăteşte o rectificare de buget...
Sătui de starea jalnică în care a ajuns drumul de legătură dintre Timişoara şi Giarmata Vii cei din localitatea periurbană s-au pus să numere gropile din asfalt. Mai mult, gropile buclucaşe au şi o pagină specială de Facebook. Chiar dacă vorbim de o localitate plină de vile cu ştaif accesul spre Giarmata Vii e o adevărată aventură automobilistică.
Ştiri din Timiș
Licitația lansată de Primăria Timișoara pentru execuția lucrărilor de regenerare urbană din Piața Mocioni a atras doi ofertanți, pentru un contract estimat la peste 55 de milioane de lei cu TVA. Proiectul, care vizează modernizarea a 26.000 mp din zonă, prevede trei ani pentru finalizarea lucrărilor.
Ştiri din Timiș
Galeria Helios, spațiu al Primăriei Timișoara administrat până acum de Uniunea Artiștilor Plastici Timiș, va fi preluată de Centrul de Proiecte al Municipiului Timișoara. Decizia nu schimbă destinația culturală, iar artiștii își vor putea continua activitatea expozițională.
Ştiri din Timiș
De la parcare la hub cultural. Clădire multifuncțională de 40 milioane de euro în centrul Timișoarei
Președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, a prezentat planurile pentru terenul aflat pe strada Sfântul Ioan, vizavi de Hotel Timișoara. Proiectul prevede construirea unei clădiri multifuncționale care va include o parcare subterană, săli pentru evenimente culturale și conferințe, dar și o cafenea culturală. Planul inițial pentru teren era construirea unei parcări supraetajate.
Ştiri din Timiș
Consiliul Local Timișoara a aprobat la limită proiectul privind amplasarea de căsuțe pentru pisici fără stăpân între blocuri. Inițiativa Primăriei și a ONG-urilor a trecut cu 14 voturi „pentru”, după dezbateri aprinse – cu glume mai mult sau mai puțin inspirate pe alocuri – despre amenzi, responsabilități și rolul municipalității.
Sănătate
Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Louis Țurcanu” a anunțat finalizarea unui amplu proiect de modernizare a infrastructurii medicale, finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Investiția a vizat reducerea riscului de infecții asociate asistenței medicale și creșterea siguranței copiilor.
Ştiri din Timiș
ADVERTORIAL. Cuțitul este extensia naturală a mâinii în orice bucătărie, fie că vorbim despre gătit acasă sau despre gastronomie profesională. Alegerea corectă a unui set de cuțite influențează direct precizia tăieturilor, siguranța în utilizare și eficiența procesului culinar. Materialul lamei, forma, echilibrul și modul de întreținere sunt factori esențiali care diferențiază un cuțit obișnuit de unul performant.
Ştiri din Timiș
O brățară din argint îți poate transforma rapid un look: fie îl face mai curat și minimal, fie adaugă detaliul care se vede imediat în poze. Dacă vrei să o porți des, merită să alegi informat: tipul de argint, marcajele, mărimea și felul în care o întreții fac diferența pentru utilizare de zi cu zi. Mai jos găsești un ghid clar, cu exemple ușor de aplicat, ca să cumperi mai sigur și să porți brățara cu plăcere, zi de zi.
Ştiri din Timiș
Un proiect aparent tehnic privind trecerea „drumului cenușii” în domeniul public al Timișoara a stârnit un scandal în Consiliul Local. După schimburi dure de replici între executiv și consilierii PSD și PNL, hotărârea a picat la vot, cu 13 voturi „pentru”, unul sub pragul necesar.