Frumoasă, veselă, bogată şi văduvă….”Văduva veselă”, a Timişoarei şi-a împrumutat hainele italienilor, a fost curtată de olandezi şi a fost gazdă a Organizaţiei Naţiunilor Unite.
Aproape o sută de elevi, însoţiţi de profesorii lor, şi-au petrecut dimineaţa de vineri în Palatul Baroc. Ei au vizitat expoziţiile Muzeului de Artă din Timişoara, au admirat tablourile, obiectele de epocă, colecţia Corneliu Baba şi Galeria de Artă European. Ghizi le-au domniţe, gentilomi, arlechini, chiar personaje din tablourile vizionate: elevi al Liceului William Shakespeare i-au întâmpinat astfel costumaţi în Holul de Onoare.
Un portret al comitelui Ormos Zsigmond, cel mai important Mecena al epocii moderne în Timişoara şi fondator al Muzeului Banatului, este de astăzi expus la Muzeul de Artă din Timişoara. Tabloul, cu dimensiuni de 170/130 cm, donat de descendenţii comitelui, a revenit astfel în Palatul Baroc, în care Ormos l-a găzduit în 1872 chiar pe împăratul Franz Josef.
A 14-a prelevare de organe din acest an, realizată în noaptea de joi spre vineri la Spitalul Judeţean din Timişoara, a dus la salvarea mai multor pacienţi aflaţi pe listele de transplant din ţară.
În trei săptămâni, elevii de la Şcolile cu clasele I-VIII Nr. 2 şi Nr. 27 din Timişoara au adunat peste şase tone de televizoare stricate, combine frigorifice defecte, calculatoare vechi şi alte echipamente electrice. Concursul „Mediu mai curat fără un televizor stricat“ i-a adus unei eleve de clasa a IV-a un laptop.