Valentin Moldovan a fost ales, vineri, în funcţia de preşedinte al PNŢCD Timiş, el fiind de altfel şi singurul candidat pentru acest post. Moldovan era oricum interimar la conducerea organizaţiei judeţene, din vara anului trecut, după ce fostul lider al filialei, fostul primar al Timişoarei Gheorghe Ciuhandu, a fost destituit printr-un ordin trimis de la Bucureşti. Tensiunile continuă însă în rândul ţărăniştilor.
Un cititor nemulţumit de faptul că Primăria Timişoara achiziţionează palmieri în timp ce unele străzi din oraş arată într-o stare deplorabilă ne-a trimis pe adresa redacţiei o scurtă filmare cu Aleea Amiciţiei, o străduţă din zona Aradului care s-a transformat în... lac după ultimele ploi.
La fel cum au procedat şi alte instituţii şi administraţii publice locale pentru a reduce facturile la curent, oficialii Primăriei Timişoara au anunţat, vineri, că intenţionează să cumpere energie electrică prin Bursa Română de Mărfuri. Viceprimarul Traian Stoia estimează că se va ajunge astfel la o economie de până la 2 milioane de euro pe an.
Teatrul de Păpuși „Kövér Béla“ din Szeged, Ungaria, va susține la Timișoara, pe scena Teatrului Merlin, un spectacol intitulat ”Ce fel de pasăre e asta?- Micsoda madár ez?”.
Pentru micuții de la mai multe case de copii din Timiș vara a început cu multe cadouri, donate de către Asociația Sfera Timișoarei, în urma acțiunii "1 Iunie pentru toți copiii". Orfanii au primit jucării, haine și dulciuri.
Cinema
Elevii sunt așteptați, după revenirea din vacanța de Paști, la o nouă proiecție organizată în cadrul programului „Film After School”, cineclub dedicat liceenilor, desfășurat la Cinema Studio.
Sănătate
Două nașteri au avut loc în noaptea de Înviere la Spitalul Județean „Pius Brînzeu” Timișoara, potrivit informațiilor transmise de unitatea medicală. În aceeași seară aproape 150 de persoane au apelat la îngrijiri în cadrul Unității de Primiri Urgențe a spitalului.
Turism
Unul dintre cele mai vizitate obiective turistice din Europa, Catedrala din Köln, va putea fi admirat contra cost începând din această vară, după ce autoritățile germane au decis introducerea unei taxe de acces. Măsura a stârnit reacții puternice atât în rândul localnicilor, cât și al turiștilor.
1
Ştiri din Timiș
Mii de timișoreni au mers în noaptea de sâmbătă spre duminică la slujba de Înviere de la Catedrala Mitropolitană din centrul orașului. Lumina Sfântă de la Ierusalim, adusă cu avionul, a fost împărțită și de ÎPS Ioan, Mitropolitul Banatului.
3
Ştiri din Timiș
Mitropolitul Banatului, ÎPS Ioan, transmite în Pastorala de Paști un mesaj centrat pe speranță, iubire și biruința vieții asupra morții. În mesajul adresat credincioșilor, ierarhul vorbește despre sensul Învierii ca promisiune a veșniciei și îndeamnă la apropiere, iertare și solidaritate între oameni.
1
Azi în Timișoara
Duminică, 12 aprilie, puteți vizita târgul din centru. Paște liniștit! Hristos a Înviat!
Ştiri din Timiș
Lumina Sfântă de la Ierusalim a ajuns sâmbătă seara în Timișoara, fiind adusă de la București și preluată de reprezentanții eparhiei. Aceasta urmează să fie împărțită în toate parohiile din oraș și din județ, pentru slujba de Înviere.
2
Eveniment
Un adolescent de 14 ani, elev și membru al clubului de fotbal Ripensia, și-a pierdut viața alături de tatăl său în urma unui accident rutier petrecut pe centura de nord a Craiovei.