Ștefan Alexandru, unul dintre tinerii carea a ajuns la spital în urma scandalului de la Deta, s-a ales cu dosar penal pentru ultraj. Totul după ce a agresat verbal și a amenințat doi polițiști de la Rutieră.
Exista multi termeni folositi pentru a descrie felul in care animalele ajuta, reabiliteaza si vindeca persoanele cu nevoi speciale: „terapie cu ajutorul animalelor”, „terapie facilitata de animale” sau „terapie asistata de animale”.
Individul care a violat si ucis o fetita la Jimbolia a vrut sa se spanzure in arestul Politiei Timis
Nu a mai putut trăi cu povara faptei pe care a comis-o şi a încercat să îşi ia viaţa. Este vorba despre bărbatul care a violat şi ucis o fetiţă în vârstă de zece ani, la Jimbolia. Acesta a fost găsit aproape fără suflare, de un poliţist, în arestul Poliţiei Timiş.
FC Politehnica Timişoara se pregăteşte să plece în cantonament. Cum meciuri oficiale până la finalul lunii echipa nu mai prinde, clubul a decis efectuarea unei deplasări pentru un minicantonament la Gyula. Până una-alta, antrenamentele echipei vor fi conduse de cuplul ce l-a secondat pe Dusan Uhrin în sezonul precedent: Vali Velcea – Iosif Rotariu.
Cea de-a doua seară de concerte incluse în Ziua Timişoarei a adunat duminică în Piaţa Unirii un public numeros, care a avut parte de recitalurile celor de la Play & Win, Narcotic Sound şi Horia Brenciu & HB Orchestra.
Ştiri din Timiș
Lucrările de reconstrucție a pasajului Slavici-Polonă din Timișoara avansează, iar odată cu noua etapă de execuție vor fi introduse și restricții de circulație. Potrivit Primăriei Timișoara, constructorul lucrează în prezent la zidurile de sprijin și pregătește platforma necesară pentru execuția piloților.
Capitală Culturală
În septembrie, expoziția „Picasso en visite”, realizată în parteneriat cu Musée Picasso, Antibes, va inaugura noul Art Encounters, „un loc al întâlnirii dintre artă și comunitate”, după cum îl definesc organizatorii. Sălile de expoziție sunt completate de o bibliotecă și o librărie de artă, deschise artiștilor, studenților, dar și publicului larg.
Capitală Culturală
Lineup-ul complet al CODRU Festival 2026 a fost anunțat. Între 28 și 30 august, în Pădurea Verde din Timișoara, vor urca pe scenă artiști precum Gipsy Kings featuring Tonino Baliardo, Alternosfera, Subcarpați, S.A.R.S., Oscar și Ian. Pe lângă concerte, festivalul va include instalații de artă, activități pentru comunitate și proiecte dedicate sustenabilității.
Eveniment
Timișenii trebuie să se pregătească pentru un nou episod de caniculă. Vestul țării intră sub avertizări de temperaturi extreme, iar în weekend termometrele ar putea urca până la 39 de grade în Câmpia de Vest.
Ştiri din Timiș
Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Timiș le reamintește angajatorilor din județ că sunt obligați să ia măsuri speciale pentru protejarea salariaților în perioadele cu temperaturi extreme. Instituția avertizează că va desfășura acțiuni de informare și control în contextul valului de caniculă prognozat pentru următoarele zile.
Utile
De la 1 august, intră în vigoare noul regulament pentru circulația vehiculelor grele în Timișoara. Accesul pe străzile cu restricții de tonaj se va face doar pe bază de autorizație și taxă de acces.