Djane Kobra, pe numele ei adevărat Oana Maria Bălaşa, va da startul unei petreceri organizate în cinstea tuturor celor care îşi sărbătoresc ziua de Sfânta Maria, duminică seara, în Art Club 700 din Timişoara.
După mutarea lui Costel Pantilimon la Manchester City, conducerea tehnică a echipei alb-violete a anunţat alte două transferuri de mare succes. Ultimele piese grele ale echipei, Laszlo Sepsi şi Dorin Goga, au fost ”mutate” cu succes de la Poli, primul la Steaua, iar cel de-al doilea la Benfica Lisabona. Plecările acestora s-au dovedit a fi însă doar baloane de săpun.
Tehnicianul Valentin Velcea s-a declarat din nou nemulţumit de prestaţia elevilor săi. El consideră că tinerii fotbalişti aflaţi în subordinea sa nu trebuie să se gândească absolut deloc la eventuale probleme financiare sau informaţii legate de fisc, singurul lor scop fiind să joace fotbal.
Timişoara e tot mai aproape de reabilitarea Cetăţii sale. Directorul ADR Vest, Sorin Maxim, a anunţat începerea lucrărilor de reabilitare a Pieţelor Unirii, Libertăţii şi Sfântul Gheorghe pentru anul viitor. „Sunt proiecte care vor genera un oarecare deranj cetăţenilor, dar vor aduce mari beneficii oraşului”, crede Maxim.
O altă lume se deschide printre roze. Stranii poveşti de iubire în culori tragice sau vesele, intrigi, mistere, lux. Traviata, capodopera lui Giuseppe Verdi, va deschide în acest an Festivalul de Operă şi Operetă în aer liber la Timişoara, o ediţie 2011 de două ori mai bogată.
Mapamond
Mai multe servicii Microsoft, printre care Outlook, Teams și Microsoft 365, se confruntă cu probleme de funcționare la nivel global. Compania pune incidentul pe seama unei suprasolicitări a infrastructurii, după ce mai multe servere au devenit indisponibile.
Utile
Vineri, 13 noiembrie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.
Ştiri din Timiș
ADVERTORIAL. Oradea atrage tot mai mulți vizitatori prin arhitectura sa spectaculoasă, centrul istoric plin de viață și atmosfera care îmbină farmecul unui oraș elegant cu ritmul relaxat al unei escapade de weekend. Pentru cei care își doresc să descopere orașul și să se bucure, în același timp, de o experiență de cazare aparte, ARIS Boutique Hotel & SPA este o invitație la confort, relaxare și ospitalitate autentică.
Azi în Timișoara
Vineri puteți merge la mai multe proiecții sau spectacole.
România
Ministrul Mediului, Natalia Intotero, a convocat joi Comitetul ministerial pentru situații de urgență, după ce Agenția Națională de Meteorologie (ANM) a emis o serie de avertizări meteorologice și hidrologice de tip cod galben și portocaliu.
1
Sănătate
Timișoara va avea un centru de expertiză pentru bolile neurologice rare, după ce Ministerul Sănătății a aprobat joi, 12 noiembrie, certificarea acestuia. Anunțul a fost făcut de ministrul Alexandru Rogobete, care a precizat că, la nivel național, au fost certificate încă trei centre, iar rețeaua României ajunge astfel la 85 de unități recunoscute oficial.
1