Bănăţenii sunt invitaţi să înveţe procesul decizional. Asociaţia Microregională Banat – Ripensis de Dezvoltare a Localităţilor, în parteneriat cu Asociaţia Naţională a Birourilor de Consiliere pentru Cetăţeni (ANBCC), au demarat proiectul „Exerciții de democrație. Cum se fundamentează procesul decizional la nivel local?”, care se derulează cu sprijinul financiar al Balkan Trust for Democracy.
Nicio surpriză în Campionatul Naţional de Motociclism Viteză. Ionel Pascota a devenit din nou dublu campion naţional pentru a doua oară sub culorile clubului Pascotă Racing Team din Giroc. Epilogul campionatului s-a desfăşurat duminică la Serres, în Grecia, unde sportivul girocan a câştigat ambele curse.
Încă un transport de romi repatriaţi de statul francez a sosit marţi la Aeroportul Timişoara. E vorba de 127 de romi, printre care şi 11 copii cu vârste sub 2 ani. Cu toţii au primit câte 300 de euro pentru a se întoarce în ţară, dar unii dintre ei spun că, cel mai probabil, vor lua din nou drumul Europei după ce vor cheltui banii primiţi de la autorităţile franceze.
În Timişoara începe colectarea deşurilor electrice şi electronice. Toţi timişorenii care vor arunca aparatele electronice vechi sau defecte vor participa automat la o tombolă şi vor avea şansa să câştige unul dintre cele 55 de premii constând în obiecte electrocasnice. În Timişoara se vor organiza două acţiuni de colectare a deşeurilor în cadrul campaniei „Locul deşeurilor nu este în casă. Trimite-le la plimbare”.

România

Comitetul ministerial pentru situații de urgență, convocat din cauza ploilor și riscului de inundații. Sunt vizate și râuri din Timiș
Ministrul Mediului, Natalia Intotero, a convocat joi Comitetul ministerial pentru situații de urgență, după ce Agenția Națională de Meteorologie (ANM) a emis o serie de avertizări meteorologice și hidrologice de tip cod galben și portocaliu.

Sănătate

Timișoara va avea un centru de expertiză pentru boli neurologice rare. Ministrul Sănătății a aprobat certificarea
Timișoara va avea un centru de expertiză pentru bolile neurologice rare, după ce Ministerul Sănătății a aprobat joi, 12 noiembrie, certificarea acestuia. Anunțul a fost făcut de ministrul Alexandru Rogobete, care a precizat că, la nivel național, au fost certificate încă trei centre, iar rețeaua României ajunge astfel la 85 de unități recunoscute oficial.

Mapamond

Jensen Huang demisionează din funcția de CEO al Nvidia după scandalul amoros cu implicații de spionaj
Jensen Huang, fondatorul și directorul executiv al Nvidia, și-a anunțat demisia din funcție, într-un moment de criză majoră pentru compania care domină industria procesoarelor pentru inteligență artificială.

Ştiri din Timiș

„Cercul Siguranței”. Curs gratuit pentru părinții copiilor cu dizabilități, la Timișoara
Direcția de Asistență Socială a Municipiului Timișoara (DASMT) organizează gratuit cursul „Cercul Siguranței”, un program de educație parentală destinat asistenților personali aflați în evidența instituției, mulți dintre aceștia fiind părinți ai copiilor cu dizabilități. Prin intermediul celor șapte întâlniri săptămânale, participanții învață să înțeleagă mai bine nevoile emoționale ale copiilor, să comunice mai eficient și să construiască relații bazate pe încredere și siguranță.

Ştiri din Timiș

Supraimpozitarea balcoanelor închise? PMT: „Se aplică doar clădirilor construite integral fără autorizație”
Timișorenii cu balcoane închise fără autorizație nu vor plăti impozite duble, clarifică Primăria Timișoara. Municipalitatea precizează și cum pot fi regularizate lucrările, în baza noilor instrucțiuni naționale.

Ştiri din Timiș

Balințul, supravegheat video. Zeci de camere instalate pentru combaterea vandalismului și a depozitării ilegale a deșeurilor
Primăria comunei Balinț a instalat primul sistem de monitorizare video din localitate, format din 48 de camere de supraveghere. Dintre acestea, 34 au fost montate pe domeniul public, iar alte 14 la sediul Primăriei. Autoritățile locale spun că investiția are ca scop prevenirea abandonării deșeurilor, a vandalizării bunurilor publice și menținerea curățeniei în comună.

Ştiri din Timiș

Cursuri gratuite de cofetar și ajutor de bucătar, disponibile în Timiș. CCIAT a deschis înscrierile
CCIAT organizează două cursuri gratuite de formare profesională, pentru meseriile de Cofetar și Ajutor bucătar, prin proiectul „Rețea de Succes”, destinat persoanelor eligibile din județul Timiș.

Ştiri din Timiș

Black Friday continuă la Iulius Town Timișoara. Reduceri de până la 70% și Mystery Box-uri pentru pasionații de shopping
Black Friday continuă în acest weekend la Iulius Town Timișoara, cu reduceri de până la 70% la haine, încălțăminte, produse de beauty și articole pentru casă. În plus, clienții care fac cumpărături de minimum 500 de lei, în fiecare vineri din noiembrie, pot câștiga un Mystery Box cu produse, accesorii, vouchere și alte surprize.