În fiecare an, circa 10.000 de paciente din România primesc diagnosticul de cancer mamar avansat sau cu metastază. Potrivit specialiștilor oncologi, atât în țară, cât și la nivel european această boală are cea mai mare rată a incidenței și a mortalității, depistarea ei la timp și tratamentul adecvat fiind probleme vitale.
În România de azi escrocii sunt tot mai inventivi. Iată că acum persoane puse pe căpătuială au reuşit să impună popriri pe conturile unor firme. ANAF avertizează firmele să aibă grijă asupra unor asemenea situaţii neaşteptate.
Managerul Spitalului Judeţean din Timişoara, Ciprian Bogdan, a fost numit membru în Consiliul de Administrare al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate. Numirea lui Bogdan vine la doar câteva zile după ce la şefia CNAS a ajuns europarlamentarul Cristian Buşoi, coleg în PNL Timiş cu fostul manager al Spitalului Judeţean.
Vechile clădiri ale societăţii Optica vor fi transformate în spaţii de birouri moderne cu ajutorul fondurilor europene. Vor fi în total 11.000 de metri pătraţi închiriabili oferiţi în primele două clădiri ale complexului.
Circuitul desenat pe malul Timişului în comuna timişeană Şag găzduieşte sâmbătă un spectaculos concurs de motociclism pe teren accidentat. Aici va avea loc etapa a treia a Motocross Cup. Concursul se va desfăşura sâmbătă, 29 iunie, începând cu orele 12.
Azi în Timișoara
Vineri, 10 aprilie, puteți merge la teatru, să petreceți în oraș sau să vizitați Târgul de Paște.
Mapamond
Vânzarea globală de bilete pentru Jocurile Olimpice Los Angeles 2028 a început după o pre-vânzare locală record, în care toate biletele au fost cumpărate rapid, în special cele de 28 de dolari. Interesul este foarte ridicat, deși au existat nemulțumiri legate de prețuri și disponibilitate. În total, peste un milion de bilete ieftine vor fi puse în vânzare, iar majoritatea biletelor rămân sub 400 de dolari.
Mapamond
Pinguinii imperiali au fost declarați specie „în pericol de dispariție” de către IUCN, după ce topirea gheții marine cauzată de schimbările climatice a dus la moartea a mii de pui. Aceștia depind de gheața stabilă pentru a supraviețui, însă prăbușirea coloniilor devine tot mai frecventă. Specialiștii avertizează că populația ar putea scădea la jumătate până în 2080 fără măsuri urgente.
Ştiri din Timiș
ADVERTORIAL. Joaca este unul dintre cele mai importante instrumente prin care copiii învață să își cunoască limitele, dar și să le depășească.
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara începe de săptămâna viitoare controalele pentru depistarea terenurilor cu ambrozie. Proprietarii notificați vor avea termen până la 30 iunie să elimine planta, altfel riscă amenzi de până la 20.000 de lei.
1
Ştiri din Timiș
Tinerii pasionați de gastronomie din vestul țării au șansa de a-și demonstra talentul într-o competiție de anvergură europeană.
Capitală Culturală
În aceste zile, casa de discuri Warner Classics realizează la Timișoara înregistrarea unui CD dedicat operei lui Giuseppe Verdi – incluzând concertul vocal-simfonic din 11 aprilie – cu Michael Spyres solist, alături de Orchestra Musica Ricercata și Corul Filarmonicii Banatul, sub conducerea maestrului Gabriel Bebeșelea, anunță filarmonica.
Ştiri din Timiș
Consiliul Județean Timiș a anunțat recepția lucrărilor de modernizare a drumului județean DJ 585, pe sectorul dintre localitatea Visag și limita cu județul Caraș-Severin. La recepție a participat vicepreședintele instituției, Alexandru Iovescu.