Mare sărbătoare în cartierul Plopi-Kuncz în acest weekend. Se sărbătoreşte Hramul bisericii ortodoxe din zonă, ocazie cu care va avea loc şi Ruga cartierului. Sărbătoarea cu muzică populară şi proiecţii de filme documentare va ţine două zile.
Inspectorii Curţii de Conturi Arad au început să facă verificări, după ce au aflat că locuinţele aflate în proprietatea Primăriei Timişoara sunt vândute prin intermediul unei firme private. Conducerea municipalităţii timişorene susţine că nu ştia acest lucru şi că a dat dispoziţie ca toate vânzările să fie oprite până la clarificarea situaţiei.
Viceprimarul Timişoarei Traian Stoia susţine că a fost extrem de surprins când a aflat că firma care administrează parcarea subterană din Piaţa 700 – Constructim – şi partenerul ADP nu au plătit timp de un an impozitul pe care îl datorau Primăriei Timişoara pentru această construcţie. Suma s-ar ridica la peste 220.000 de lei. Timp de 12 luni, ADP ar fi asigurat „protecţia" celor de la Constructim.
Concurs! Tion te invita la JazzTM, cel mai mare festival organizat la Timisoara in ultimii 20 de ani
Portalul de știri www.tion.ro și Primăria Timișoara vă oferă ocazia de a vedea Festivalul JazzTM din zona VIP. Începând de astăzi, punem la bătaie mai multe invitații de două persoane, valabile în toate zilele de festival. Vedeți în articol cum le puteți câștiga.
Audieri maraton, noaptea trecută, la sediul DIICOT. Procurorii care au instrumentat cazul falsificatorilor de acte care luau credite din bănci au fost nevoiți să ceară explicații tuturor membrilor rețelei până aproape spre dimineața. La finalul audierilor, șapte dintre cele 35 de persoane duse ieri la audieri au primit ordonanțe de reținere pentru 24 de ore. Printre ele însă nu se găsește fosta soție a polițistului de la IPJ Timiș, dar nici fiul său, cei doi fiind eliberați.
România
Parlamentul a respins învestirea Cabinetului condus de Siegfried Mureșan, iar criza politică intră într-o nouă etapă. După vot, partidele au reacționat diferit în privința soluției pentru formarea unui nou guvern.
Ştiri din Timiș
Trei spații din Palatul Baroc, clădirea în care funcționează Muzeul Național de Artă Timișoara, vor fi scoase la licitație pentru a fi transformate în cofetărie, cafenea culturală și club de jazz. Prețurile de pornire propuse de muzeu sunt însă considerabil mai mari decât valorile stabilite în rapoartele de evaluare. La cursul BNR din 30 septembrie, chiria pentru cofetărie ar fi de 264 de lei/mp/lună, față de cei 93,55 lei/mp/lună pe care i-au propus evaluatorii.
Ştiri din Timiș
ADVERTORIAL. În zilele în care frigul intră pe ușă înaintea oricui, felurile simple, fierbinți și parfumate capătă altă valoare. Nu vorbim doar despre hrană, ci despre acel tip de confort care adună familia la masă și face bucătăria să pară mai primitoare. În noul sezon, rețetele cu legume, carne afumată și sosuri bine legate rămân printre cele mai căutate, fiind ușor de pregătit și foarte sățioase.
Ştiri din Timiș
Traficul din Timișoara va fi restricționat pe mai multe străzi în octombrie și noiembrie, pentru lucrări la rețeaua de gaze. Pentru organizarea unor evenimente, HAMEI Festival și UVT-Liberty Marathon, vor fi alte restricții în weekend.
1
România
Șoferii care au nevoie de o programare la Registrul Auto Român (RAR) nu trebuie să plătească pentru rezervarea locului. RAR avertizează că au fost identificate mai multe platforme care percep taxe de până la 300 de lei și susțin că pot obține programări într-un timp mai scurt.
Ştiri din Timiș
ADVERTORIAL. Bucătăria franțuzească este asociată adesea cu restaurante elegante, tehnici sofisticate și preparate atent construite. Dincolo de această imagine se află însă o bucătărie de zi cu zi mult mai accesibilă, bazată pe ingrediente proaspete, combinații simple și rețete care pun gustul pe primul loc. În multe case din Franța, mesele obișnuite includ tarte sărate, supe consistente, legume gătite lent, salate și deserturi ușor de pregătit.
România
Guvernul Siegfried Mureșan nu a fost învestit, obținând 182 de voturi pentru, față de 233 necesare.
1
Ştiri din Timiș
Lucrările de modernizare a DJ 684, pe traseul Coșava - Tomești - Luncanii de Jos - limita cu județul Caraș-Severin, au intrat oficial în etapa de execuție. Pentru ambele tronsoane din județul Timiș au fost emise ordinele de începere, iar amplasamentele au fost predate constructorilor. În total, sunt vizați aproape 27 de kilometri de drum.