Un proiect de hotărâre retras de pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local Timișoara de la sfârșitul săptămânii trecute, după ce aleșii PDL au părăsit sala nemulțumiți de numărul mare de materiale suplimentare pe care le primesc în plen, vizează aprobarea desfășurării de activități de comerț în stațiile RATT unde se vând bilete și abonamente.
Universităţile timişorene derulează în aceste zile procedurile pentru admiterea în primul an de studiu. Cei interesaţi de o carieră în domeniul medical sunt aşteptaţi să se înscrie la Universitatea de Medicină şi Farmacie. Procedura se desfăşoară online.
După ce s-a războit cu artiștii plastici, s-a pus rău cu persoanele cu dizabilități și a atacat breasla jurnaliștilor, primarul Timișoarei își ridică-n cap și comunitatea gay. O decizie semnată de primarul Nicolae Robu închide, pentru a doua oară, unicul club gay din Timișoara, pentru o perioadă de 30 de zile. Proprietarul clubului Delirio consideră ilegală măsura, pentru că ea a fost luată în baza a două procese verbale contestate la Judecătorie, și nu se sfiește să-l numească pe edilul-șef "șarlatan"! Supărați că au rămas fără singurul club în care se puteau distra în siguranță, membrii comunității LGBT îl acuză pe Robu de homofobie.
Locuitorii de pe trei străzi din zona Aradului Vest din Timişoara vor rămâne, parţial, fără apă caldă la robinete, marţi dimineaţă, anunţă reprezentanţii companiei locale de termoficare Colterm.
Circulaţia tramvaielor a fost blocată, luni, timp de câteva ore, pe Calea Buziaşului din Timişoara, după ce un vagon de pe linia 4 a deraiat. Echipele de intervenţie ale RATT au folosit o macara pentru a repune tramvaiul pe şine.
Eveniment
În timpul patrulării în Parcul Natural Lunca Mureșului, doi angajați silvici au fost agresați de un tânăr de 25 de ani, care le-a distrus și mașina.
1
Eveniment
Polițiștii din Timiș l-au prins în flagrant pe un bărbat care folosea plase ilegale pentru pescuit într-un lac, confiscând peste 10 kilograme de pește și barca cu care opera.
1
Eveniment
Doi bărbați suspectați că dădeau spargeri în autoturisme cu ajutorul unor dispozitive electronice au fost prinși de polițiști, după mai multe luni de căutări. Cei doi, cetățeni georgieni, au fost opriți în trafic în județul Bihor și reținuți pentru furt calificat.
Ştiri din Timiș
Aproape 300 de timișoreni au participat sâmbătă la o acțiune de plantare în zona Bucovina, organizată de Primăria Timișoara și Act for Tomorrow. Pe strada Constantin Stere au fost plantați arbori, arbuști și plante perene, pe un teren degradat.
Ştiri din Timiș
Lucrările pe lotul feroviar Ronaț Triaj – Arad avansează lent, gradul de execuție ajungând la 28,81%. Se lucrează la terasamente, pasaje, poduri, cabluri și montarea de traverse, pe mai multe fronturi, între Sânandrei, Vinga, Șag și Aradul Nou.
Ştiri din Timiș
Artrita este o boală care afectează articulațiile și le face dureroase și rigide. Uneori apare treptat, alteori brusc, iar cauzele pot fi foarte diferite - de la înaintarea în vârstă până la infecții sau dereglări ale sistemului imunitar. Semnele cele mai frecvente sunt durerea, umflarea și dificultatea de a mișca articulațiile. Pentru a controla boala, tratamentul combină medicamente, exerciții și schimbări în stilul de viață.
Ştiri din Timiș
Astăzi, 4 aprilie, elevii și preșcolarii din Timiș au intrat oficial în vacanța de Paște, până pe 15 aprilie, când se întorc pentru ultimul modul din acest an școlar.
România
InfoCons recomandă, înainte de Florii, să alegeți peștele cu atenție: verifică prospețimea, eticheta și termenul de valabilitate și cumpără doar din surse autorizate.