Voie bună, bere rece, muzică, jocuri și bucate alese îi așteaptă pe timișoreni, la sfârșitul lunii august. Caravana Timișoreana va poposi pe platoul de lângă Stadionul Dan Păltinișanu în perioada 25 august-2 septembrie și le va oferi timișorenilor două hanuri cu meniuri speciale, concerte cu Mihai Mărgineanu, Holograf, Phoenix și trupe locale, precum și, în premieră, posibilitatea de a savura pe îndelete o bere nefiltrată, în spiritul clasic bănăţean.
Absolvenţii claselor a VIII-a care au susţinut în această săptămâna Evaluarea Naţională află, vineri, notele pe care le-au obţinut. Rezultatele se afişeză în centrele de examinare.
Armando Lungu este un alt tânăr lugojean care ar putea completa echipa de manechini a lui Botezatu. Armando este foarte bun prieten cu ”Burlacul”, au copilărit împreună, iar numele primului a rezultat dintr-un pariu făcut în urmă cu ceva ani de taţii celor doi.
De doua ori inconstienta pe o sosea: un sofer fara permis, probabil cu zero experienta intr-ale volanului, a acrosat un tractor care avea un utilaj agricol nesemnalizat corespunzator, dupa care masina a patruns pe contrasens si s-a izbit frontal de un autocar plin cu copii. Impactul a fost devastator pentru masina mica - soferul si doi pasageri au murit. Accidentul a avut loc in noaptea de joi spre vineri, pe DN23, in judetul Braila.
„Jur să respect Constituţia şi legile ţării şi să fac cu bună-credinţă tot ceea ce stă în puterile şi priceperea mea pentru binele locuitorilor municipiului Lugoj”, a rostit Francisc Boldea în faţa preşedintelui CJT, Titu Bojin, a prefectului Eugen Dogaru şi a vicepreşedinţilor Consiliului Judeţean, Călin Dobra şi Marian Vasile, precum şi a consilierului judeţean Gheorghe Bologa, după care a primit eşarfa cu tricolor, ca semn distinctiv.
Ştiri din Timiș
Cel mai modern și mai frumos stadion din România va fi construit la Timișoara, după cum îl descrie președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis. Acesta a prezentat noile randări ale viitoarei arene „Dan Păltinișanu” și a anunțat că proiectul se apropie de etapa obținerii autorizației de construire. Până să devină realitate, stadionul mai are însă de trecut niște hopuri.
Turism
Pentru o vacanță relaxantă nu trebuie neapărat să alegi o plajă izolată sau o cabană în mijlocul naturii. Un oraș european cu străzi medievale, parcuri, promenadă și un nivel redus de zgomot a fost desemnat cea mai relaxantă destinație urbană din Europa în 2026.
Ştiri din Timiș
Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil sunt sărbătoriți în 8 noiembrie de Biserica Ortodoxă, iar această zi este un prilej de reflecție asupra rolului îngerilor în viața creștinilor. Potrivit învățăturii bisericești, aceștia sunt vestitori ai voinței lui Dumnezeu, ocrotitori și călăuze ale oamenilor pe drumul binelui și al mântuirii. Preotul iconom-stavrofor Horia Țâru explică semnificația cinstirii cetelor îngerești și legătura dintre oameni și îngerii lor păzitori.
Azi în Timișoara
Duminică, 8 noiembrie, puteți merge la teatru, operă, concerte, competiții și proiecții de film. Programul zilei include și ultima zi a Timișoara Football Film Festival, cu documentare despre fotbal și întâlniri cu invitați.
Mapamond
Cinci persoane au fost ucise și cel puțin zece au fost rănite într-un atac armat care a avut loc sâmbătă după-amiază în piața centrală din Cracovia, Polonia. Atacatorul a fost prins de polițiști în timp ce încerca să fugă.
1
Eveniment
O femeie de 50 de ani a fost rănită într-un accident rutier produs sâmbătă, 7 noiembrie, în jurul orei 15:10, la intersecția străzilor Ștefan cel Mare și Iepurelui din Timișoara.
Mapamond
Șase cetățeni români, cu vârste între 19 și 45 de ani, au fost puși sub acuzare în Franța, fiind suspectați că au furat peste 500 de kilometri de cabluri din cupru din parcuri fotovoltaice, potrivit Mediafax, care citează Le Figaro. Anchetatorii au identificat cel puțin 13 furturi în șase departamente din sud-vestul țării, iar prejudiciul este estimat la peste un milion de euro.
1
Mapamond
Comisia Europeană (CE) consideră, în urma unei evaluări preliminare, că TikTok încalcă legislația Uniunii Europene prin modul în care recomandă conținut utilizatorilor. Algoritmul platformei îi poate expune în mod repetat la videoclipuri despre tristețe, izolare sau imagine corporală, cu posibile efecte asupra sănătății mintale, transmite Agerpres, citând DPA.
2