În jur de 20 de studenți din Timișoara au aprins, joi seara, zeci de lumânări pe treptele Catedralei Mitropolitane, în semn de protest vizavi de ceea ce se întâmplă în prezent în mediul politic din România. Studenții spun că acolo, pe treptele Catedralei, s-a născut democrația și că românii trebuie să lupte pentru a o păstra în continuare.
Baschet Club Municipal Timişoara va juca în acest sezon, în premieră, în EuroChallenge, o competiţie clar superioară celei în care a evoulat anul trecut, în Balcan League. FIBA Europe a anunţat şi urnele valorice în care au fost repartizate echipele participante. Timişoara e în cea de a patra, ultima.
La doar câteva zile după ce șeful Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Timișoara, Ion Mirescu, a declarat război contrabandei cu țigări, polițiștii din Deta au făcut o captură record de țigări de contrabandă. Peste 20.000 de pachete de țigări au fost confiscate din trei autoturisme, la marginea localității timișene Percosova. Cei trei șoferi au reușit să fugă, iar polițiștii au deschis o anchetă pentru a-i găsi pe contrabandiști, urmând să fie trași la răspundere și vameșii de la Moravița, pentru neglijență în serviciu.
Tunisience unduindu-se cu amfore pe cap, sârbi cu ciarape şi opinci, şvăboaice cu fuste înfoiate şi bărbaţi germani cu pălăriile împodobite cu cioburi de oglindă, mexicance oacheşe cu fuste albe şi evantaie negre, un puzzle colorat şi muzical a recompus, în centrul Timişoarei, o geografie aparte a tradiţiilor popoarelor lumii. Parada Festivalului Inimilor a... suspendat, pentru câteva clipe, joi seara, chiar şi manifestaţiile şi contramanifestaţiile civico-politice din Piaţa Victoriei.
O baltă plină de peşte, patru pontoane de pe care poţi pescui, o insulă şi un chioşc, unde poţi servi o gustare admirând peisajul din jur şi, pe luciul apei, câteva bărci. Acestea sunt detaliile care completează, din această lună, Muzeul Satului Bănăţean Timişoara.
Azi în Timișoara
Sâmbătă puteți merge la tururi ghidate la Turnul de Apă sau la un show de auto tuning.
Ştiri sportive
David Popovici a câștigat aurul în proba de 200 m liber la Campionatul European de Natație de la Paris, cu timpul de 1:44,15, după ce cu două zile înainte se impusese și la 100 m liber.
Cinema
Recomandarea de film din această săptămână este „The End of Oak Street”, care îi aduce pe Anne Hathaway și Ewan McGregor în prim-plan într-o poveste SF în care o familie obișnuită se trezește, peste noapte, într-un trecut îndepărtat, înconjurată de dinozauri și nevoită să găsească o cale de întoarcere acasă.
Ştiri din Timiș
Centrul de Proiecte lansează, împreună cu Administrația pentru Sănătate și Educație a Municipiului Timișoara, o nouă ediție a programului „Școli creative”. În premieră, proiectele se vor desfășura pe parcursul a doi ani calendaristici și al unui an școlar complet, cu un buget total de un milion de lei.
Ştiri din Timiș
Timișorenii de toate vârstele sunt invitați să intre în competiție la UNITED Street Football x MONS, un eveniment sportiv cu participare gratuită, organizat în cadrul Timișoara Playground Festival. Competițiile se adresează copiilor de la 7 ani, adolescenților, studenților, adulților și seniorilor.
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara a relansat licitația pentru creșa de pe strada Cocea, abandonată după ce constructorul inițial a executat doar 30% din lucrări. Noua investiție este estimată la 7,3 milioane de lei, fără TVA.
1
România
Ministerul Educației și Cercetării a pus în consultare publică proiectele privind organizarea Evaluării Naționale pentru elevii de clasa a VIII-a și a examenului de Bacalaureat din 2027. Printre modificări se află o etapă suplimentară de verificare a lucrărilor atunci când există diferențe mari între notele acordate de evaluatori. Ministerul propune și ca examenele să fie organizate mai devreme, inclusiv pentru a reduce efectele temperaturilor ridicate asupra candidaților.
Eveniment
Polițiștii au ajuns miercuri, 12 august, la o locuință din Saravale, după un apel la 112 făcut de o femeie care susținea că a fost agresată de soț. În urma cercetărilor, bărbatul a fost reținut, iar apoi judecătorii au decis să-l trimită în arest preventiv pentru 30 de zile.