Timişorenii vor avea ocazia să afle cum se tratează apa care ajunge la robinetele din casele lor în acest sfârşit de săptămână. Staţia de tratare Bega îşi va deschide, vineri, porţile pentru vizitatori cu ocazia Zilei Mondiale a Apei. Cei interesaţi vor putea face turul staţiei însoţiţi de ghizi.
Nu se mai sfinţeşte apa din Bega. Anul acesta nu va mai fi oficiată slujba de Bobotează la principala uzină de apă din Timişoara, din Plopi, ritual urmat cu sfinţenie, an de an, de mai bine de un deceniu. Conducerea Aquatim spune că, anul acesta, tradiţia de la Staţia de tratare a apei nu va fi respectată „din motive organizatorice".
La solicitarea Primăriei Timişoara, staţia de monitorizare a calităţii aerului din Piaţa Libertăţii va fi mutată în perioada următoare în Piaţa Huniade. Autorităţile locale au motivat că staţia nu dă bine în peisaj în Libertăţii şi în plus ar încurca lucrările de reabilitare a zonei centrale, un proiect pe fonduri europene care întârzie să înceapă.
Primăria Timişoara şi Regia Autonomă de Transport Timişoara au implementat un proiect pilot prin care opt staţii ale mijloacelor de transport în comun din oraş au fost dotate cu celule fotovoltaice care alimentează panourile de afişaj ale RATT, o investiţie de 80.000 de lei. Încă aproape 7.000 de lei au costat indicatoarele luminoase şi lămpile cu leduri şi celule fotovoltaice care au apărut la trecerile de pietoni.
Poezia, muzica şi apa s-au întâlnit miercuri după-amiază la Staţia de tratare a apei de pe Calea Urseni nr. 26 din Timişoara. De Ziua Mondială a Poeziei, timişorenii s-au putut bucura de o întâlnire cu mai mulţi autori timişoreni, pentru lecturi şi discuţii, într-un loc mai puţin convenţional.
Ştiri din Timiș
Pentru prima dată, comunitatea din Timișoara este invitată să descopere farmecul uneia dintre cele mai importante sărbători din Sri Lanka. Anul Nou singalez va fi celebrat în luna aprilie printr-un eveniment dedicat tradițiilor, gastronomiei și spiritului comunitar.
Mapamond
Legendarul actor de la Hollywood Chuck Norris a murit la vârsta de 86 de ani. Cauza decesului nu a fost făcută publică. Cu doar o zi înainte, acesta fusese internat în spital în urma unei urgențe medicale.
Ştiri din Timiș
Alfred Simonis, președintele Consiliului Județean Timiș, a anunțat începerea lucrărilor preliminare pentru realizarea unui pasaj în zona intersecției Centurii de Sud a Timișoarei cu Drumul Boilor. Este vorba despre un proiect anunțat și pregătit încă din anul trecut, care a ajuns acum în etapa de pregătire, odată cu începerea forajelor geotehnice.
Turism
Orașul de pe Bega se pregătește să își întâmpine vizitatorii într-unul dintre cele mai spectaculoase momente ale anului. Visit Timișoara lansează a doua ediție a campaniei „Timișoara înflorită Timișoara in Bloom”, o invitație adresată turiștilor din România, Serbia și Ungaria de a descoperi orașul în plin sezon al înfloririlor.
Eveniment
810.000 de euro este prejudiciul unui furt de proporții descoperit în Carani, comuna Orțișoara, județul Timiș, unde zeci de tone de conductor de cupru au dispărut din curtea unei firme.
Cinema
Recomandarea de film din această săptămână este „Proiectul Hail Mary”, o ecranizare SF în care îl vedem pe Ryan Gosling în rolul unui astronaut care se trezește singur în spațiu, fără memorie, și descoperă că de el depinde soarta întregii omeniri.
Ştiri din Timiș
Timișoara își întărește rolul de hub cultural regional prin deschiderea celui mai nou centru de artă imersivă din sud-estul Europei: MINA – Museum of Immersive New Art, care revine în Iulius Town cu un spațiu permanent, după ce a funcționat anterior sub forma conceptului temporar MINA Pop-Up.
Ştiri din Timiș
Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Timișoara anunță începerea unor lucrări importante de infrastructură rutieră în județul Timiș. Începând cu 23 martie, va demara consolidarea unui tronson din drumul național DN 59B, între localitățile Cruceni și Livezile.
1