Mirosul neplăcut reclamat de locuitorii din sudul Timișoarei și din satul Chișoda ar avea legătură cu Stația de Sortare a Deșeurilor Municipale din Timișoara. Garda de Mediu Timiș a făcut verificări în teren și a constatat că modul în care sunt depozitate temporar deșeurile reziduale poate favoriza apariția și răspândirea mirosurilor. Operatorul economic a fost amendat cu 50.000 de lei.