Nominalizările la cele mai prestigioase premii din industria filmului american au fost anunțate joi după-amiază. Astfel pelicula The Revenant a obținut cele mai multe nominalizări la Premiile Oscar, nu mai puțin de 12, inclusiv pentru cel mai bun film, cel mai bun actor într-un rol principal și cel mai bun regizor. Și cel mai nou film din seria Star Wars a primit cinci nominalizări, inclusiv pentru cele mai bune efecte vizuale. Lista completă a nominalizărilor.

Ştiri din Timiș

VIDEO. A doua casă a vârstnicilor din Timișoara. Centrul „Sf. Mihail și Gavril”, locul unde singurătatea se transformă în socializare
De luni până vineri, zeci de seniori își regăsesc energia, prietenii și sensul. Complexul de Servicii pentru Persoane Vârstnice „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril” nu este doar un centru social, ci un spațiu în care vârsta a treia capătă un nou început prin activitate, sprijin și apartenență. De peste două decenii, aici se construiesc povești de viață care contrazic ideea că bătrânețea înseamnă izolare. 1

Capitală Culturală

Tosca și Boema, în Festivalul Timișoara Muzicală. Bilete cu 75% reducere pentru elevi și studenți
Festivalul Internațional Timișoara Muzicală – ediția a 50‑a continuă pe scena Operei Naționale Române cu două titluri emblematice ale repertoriului puccinian: Tosca  și La Bohème. Pentru ambele spectacole, la  pupitrul orchestrei se va afla dirijorul italian David Crescenzi. La primul dintre aceste spectacole, elevii și studenții au acces la bilete cu o reducere de 75% a tarifului obișnuit. 

Angajari TION

SC FRIGODOM SRL angajează
pentru punctul de lucru din str. Săcălaz Complexului nr. 5, jud. Timiș:

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 8 mai 2026, în Timișoara?
Vineri, 8 mai, pasionații de kendama pot participa la un concurs sau să urmărească un show alături de invitați speciali. Mai puteți merge la spectacole diverse sau la expoziții.

Eveniment

A fost descoperit ghinionistul care a provocat incendiul și a distrus patru mașini pe Bogdăneștilor
Un bărbat de 35 de ani a fost reținut după ce a dat foc vegetației uscate de lângă o parcare de pe Calea Bogdăneștilor din Timișoara, iar flăcările s-au extins rapid, distrugând patru mașini.

Capitală Culturală

Relația dintre muzică și sănătate, explorată la Timișoara în cadrul unui forum european
European Music Council și Asociația Scena Muzicală aduc la Timișoara cea de-a 14-a ediție a European Forum on Music, conferința anuală dedicată muzicienilor și profesioniștilor din domeniu. Timp de patru zile, muzica va fi explorată ca instrument de vindecare, prevenție și conectare - de la practici muzicale clinice la inițiative comunitare care combat izolarea și încurajează participarea activă, inclusiv în spitale, penitenciare sau alte spații unde accesul la muzică este adesea limitat, susțin organizatorii.

Eveniment

Percheziții în forță la o firmă de curierat din Timiș. Prejudiciu de aproape 1 milion de lei
O firmă de curierat din Timiș este în centrul unei anchete de evaziune fiscală, după ce polițiștii au efectuat 19 percheziții în două județe. Prejudiciul calculat de anchetatori depășește 918.000 de lei.

Capitală Culturală

De la „moartea lui Dumnezeu”, la hipnoza tehnologică. Spectacol multimedia despre nihilismul contemporan, la Timișoara
Compania de arte performative adepth infusion anunță premiera la Timișoara a producției „Nietzsche says it’s way past your bedtime”, un spectacol multimedia care „explorează traiectoria filosofică a nihilismului - de la criza existențială a secolului al XIX-lea până la condiția tehnologică actuală, într-o lume care și-a pierdut sensul și a învățat să funcționeze fără el”, susțin realizatorii. 1

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici