Incident neobişnuit în faţa Bastionului din Timişoara. Şoferul unui autotren care a realizat prea târziu că nu poate trece prin pasajul de la Bastion a întors autovehiculul, a dărâmat un stâlp de iluminat şi şi-a continuat drumul pe contrasens.
Facturile la energia electrică vor fi mai mari, de la 1 iulie în suma de plată fiind trecută şi taxa de stâlp. Autorităţile spun că aceasta reprezinta costurile Hidroelectrica şi Nuclearelectrica.
Accident de circulație pe strada Horia din Sânnicolau Mare. Un bărbat de 46 de ani din Suceava a pierdut controlul volanului într-o curbă și a intrat cu mașina într-un stâlp de pe marginea drumului. Șoferul avea o alcoolemie aproape de coma alcoolică în momentul producerii accidentului, spun polițiștii.
O femeie aflată la volanul unui autoturism BMW a rupt un stâlp, duminică noapte, pe strada Ion Ionescu de la Brad din Timişoara. Maşina nu s-a oprit decât după ce a intrat în colţul unei case.
Un tânăr din Timișoara a trecut prin momente de groază, luni după-amiaza, după ce s-a dat peste cap cu mașina pe bulevardul Liviu Rebreanu din Timișoara. Tânărul a pierdut controlul volanului, după ce mașina pe care o conducea a suferit o defecțiune tehnică.
România
Centrul Național al Dansului București (CNDB) a organizat o întâlnire publică între reprezentanți ai comunității dansului contemporan din România și Ministrul Culturii, András István Demeter. Întâlnirea a avut loc în contextul pierderii Sălii Omnia ca viitor sediu al CNDB, spațiu dat Ministerului Afacerilor Interne. La discuții a participat și Lavinia Urcan, președinta companiei timișorene de dans contemporan Unfold Motion, care a avertizat că lipsa de predictibilitate duce la migrație profesională.
Ştiri sportive
Mircea Lucescu, selecționerul României, ar fi internat în stare gravă la Spitalul Universitar din București, fără diagnostic clarificat, după ce a mai trecut și prin probleme cardiace și o gripă severă în ultimele două luni. FRF ia în calcul un înlocuitor pentru meciurile de baraj spre CM 2026.
Ştiri din Timiș
ANM a emis Cod Galben de vânt puternic pentru 4–5 februarie în Caraș-Severin și local în Timiș, cu rafale de 50–70 km/h, iar la munte de până la 90–100 km/h, cu viscol. Autoritățile recomandă prudență și evitarea zonelor sau activităților expuse riscului.
Eveniment
Un motociclist de 25 de ani a ajuns la spital, luni dimineață, după ce a fost lovit de o mașină pe Bulevardul Pop de Băsești, în timp ce circula regulamentar.
România
Ministerul Sănătății a semnat un protocol de colaborare cu Asociația Telefonul Copilului, în contextul unei creșteri alarmante a apelurilor primite de la minori aflați în dificultate emoțională. Doar în anul 2025, numărul apelurilor la linia unică 116.111 privind probleme psiho-emoționale a crescut cu 73% față de anul precedent.
Ştiri din Timiș
Direcția de Asistență Socială a Municipiului Timișoara anunță demararea plății ajutorului pentru încălzire și a suplimentului pentru energie utilizată din combustibili solizi și/sau lichizi. Ajutoarele se acordă în baza Legii nr. 226/2021 privind protecția consumatorilor vulnerabili de energie.
Turism
Timișoara a fost, timp de trei zile, gazda unei vizite de familiarizare dedicate industriei conferințelor, congreselor și expozițiilor, la care au participat 18 reprezentanți ai unor companii de top din România, Ungaria și Serbia. Vizita a avut loc la finalul săptămânii trecute și a fost organizată la invitația Visit Timișoara, cu sprijinul partenerilor.
Eveniment
Doi adolescenți din Timișoara au fost arestați după ce au agresat o femeie de 74 de ani și i-au furat poșeta, în timp ce aceasta se plimba pe Aleea Viilor.