Serviciul Român de Informații a terminat orice legătură cu trecutul, cu cei care au lucrat în 1989 în structurile de securitate ale țării, a declarat joi la Timișoara Eduard Hellvig, șeful SRI. Structura de personal a fost schimbată, spune acesta, prin infuzia de personal tânăr.
Președintele Klaus Iohannis a anunțat, joi dimineață, că i-a cerut directorului SRI să verifice exact ce informații primea premierul Victor Ponta în legătură cu o posibilă a întâlnire a unor persoane din anturajul său cu procesatori de lemn. Șeful statului a mai precizat că declarațiile primului ministru sunt foarte grave și că acesta va trebui să răspundă pentru ele, în cazul în care se dovedește că acestea nu sunt adevărate.
Aplicație tactică complexă la judecătoria din Făget, judeţul Timiş. Geniștii de la SRI, jandarmii, dar și pompierii au pus la cale un exercițiu în cadrul căruia a fost neutralizat un colet suspect aflat pe holurile instituției.
Eduard Hellvig a fost ales noul șef al Serviciului Român de Informații, după ce, luni după-amiază, a primit 498 de voturi ”pentru” în ședința de plen reunit al Camerei Deputaților și Senatului. Hellvig a fost propus pentru această funcție de către președintele Klaus Iohannis, în urmă cu aproape două săptămâni.
Dialoguri Sănătoase
Varicele nu sunt doar o problemă estetică, ele fac parte dintr-o afecțiune mai amplă, numită boală venoasă cronică, care poate evolua în timp dacă nu este gestionată corect. Deși tratamentele medicale și chirurgicale au un rol important, exercițiile fizice reprezintă baza prevenției și a controlului pe termen lung.
Utile
Marți, 3 februarie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.
Azi în Timișoara
Marți puteți merge la expoziții sau la un spectacol.
România
Consilierul economic al președintelui Nicușor Dan anunță că România va dispune de capacități avansate de detectare în Marea Neagră până în 2027 pentru a-și proteja proiectul offshore de gaze, precum și alte infrastructuri.
2
Capitală Culturală
Un concert coral pe muzică de Brahms, un concert de flaut și o simfonie românească sunt propunerile Filarmonicii Banatul pentru auditoriul său în prima parte a lunii februarie 2026. Cele două concerte ale acestei săptămâni se desfășoară ub titlurile Dragoste și destin, respectiv Flight & Form.
Capitală Culturală
Muzeul Național al Banatului aduce în prim-plan, în luna februarie, o piesă de o valoare istorică și simbolică deosebită: un pistol balcanic cu cremene de tip Peć, datat din prima jumătate a secolului al XIX-lea. Obiectul, păstrat în colecțiile muzeului, este o expresie elocventă a întâlnirii dintre meșteșugul local și universul tehnic și simbolic al lumii militare otomane din Balcani.
Cinema
Caravana comediei „În pielea mea” debutează pe 3 februarie cu proiecții speciale la Arad și Timișoara, în prezența regizorului Paul Decu și a actorilor Ioana State, George Tănase, Azaleea Necula și Alexandra Răduță. Filmul, o comedie despre un schimb de roluri între patru cupluri pe durata unui weekend, va intra în cinematografe din 10 februarie.
Ştiri din Timiș
Tragedia care a zguduit recent comunitatea din Cenei, unde un băiat de 15 ani a fost ucis de trei colegi de școală, a stârnit îngrijorare profundă în rândul autorităților și al părinților din județul Timiș. În acest context tensionat, primarul comunei Săcălaz, Dumitru Boboi, a anunțat măsuri concrete pentru prevenirea violenței în rândul minorilor și pentru creșterea siguranței în comunitate.
1