În urmă cu câţiva ani au fost adversari înverşunaţi, inclusiv neregulamentar, acum sunt colegi şi trag cu toţii pentru succesul RCM Timişoara. Sunt cei doi georgieni veniţi de câteva zile la Timişoara şi trei dintre românii titulari la echipa bănăţeană. Între cele două tabere în 2009 a fost bătaie în toată regula, cu pumni, lăsată cu suspendări serioase. Urmăriţi video cu năzbâtiile de atunci ale noilor colegi de echipă!
Fără alte nume noi în componenţa formației, ACS Poli Timişoara a reuşit cel puţin să convingă unul dintre componenţii actuali să nu părăsească echipa. Alex Boştină a decis să rămână alături de alb-negrii şi în returul campionatului.
ACS Poli Timişoara nu se va putea baza nici în retur pe serviciile unui fotbalist cu o vastă experienţă. Dicuţiile continue cu Ovidiu Petre nu au dat roade nici de această dată. Deşi era dat ca şi sigur la echipă, el nu a mai apărut marţi la antrenamente.
Cantonamentul de la Debrecen continuă pentru handbaliştii de la CSU Politehnica Timişoara. Este cea de-a doua săptămână de antrenament, iar sportivii au scăpat de pregătirea fizică şi au început lucrul cu mingea. Joi este programat şi primul amical al stagiului.
Seria de meciuri fără înfrângere a luat sfârşit la BC Timişoara şi pare a fi tot mai departe de reluare. După ce a luat bătaie de la Târgu Mureş, formaţia a fost învinsă, luni seara, de CSM Bucureşti în deplasare. Nu se ştie dacă la mijloc ar fi oboseala sau alte motive, cert este că Leii bănăţeni nu se regăsesc. Luni seara a fost CSM Bucureşti - BC Timişoara 87 - 72.
Azi în Timișoara
Sâmbătă, 7 noiembrie, sunt programate proiecții speciale în cadrul Timișoara Football Film Festival, expoziții, ateliere, concerte, spectacole de teatru și petreceri.
Cinema
Recomandarea de film din această săptămână este „George Michael: The Faith Tour”, un film-concert care aduce pe marile ecrane înregistrări nedifuzate până acum ale spectacolelor susținute de artist la Paris, în mai 1988. Pelicula surprinde unul dintre momentele importante ale carierei sale, în timpul primului turneu solo, organizat după succesul albumului „Faith”.
Ştiri din Timiș
Sviatlana Tsikhanouskaya, lidera opoziției belaruse și una dintre cele mai cunoscute voci ale luptei pentru democrație din Europa, a vorbit vineri, 6 noiembrie, la Universitatea de Vest din Timișoara, despre lupta pentru libertate din Belarus și legătura dintre experiența țării sale și Revoluția din decembrie 1989.
Eveniment
Un adolescent în vârstă de 17 ani a fost reținut pentru 24 de ore, fiind bănuit că a distrus oglinzile retrovizoare a șase autoturisme parcate pe o stradă din Timișoara. Incidentul a fost semnalat polițiștilor la sfârșitul lunii octombrie, iar suspectul a fost identificat în urma cercetărilor.
Ştiri din Timiș
Filarmonica Banatul Timișoara devine prima instituție culturală din România care încheie un parteneriat cu Opera Rara, anunță instituția timișoreană. Parteneriatul se desfășoară în cadrul proiectului Musica Ricercata – Accademia Donizettiana, organizat la Timișoara între 5 și 12 decembrie 2026. Programul reunește recitaluri vocale, prelegeri și conversații cu publicul, în mai multe spații ale orașului, și propune o întâlnire cu Donizetti prin muzica sa, prin istoria operei și prin experiența unor artiști și specialiști.
Ştiri din Timiș
Forumul „Timișoara pentru Valori Europene” s-a încheiat vineri, la Cinema Timiș, după două zile de dezbateri despre viitorul Europei, democrație și libertate. Prima ediție a evenimentului s-a terminat cu decernarea Premiului „Timișoara pentru Valori Europene” către Sviatlana Tsikhanouskaya, lidera opoziției democratice din Belarus.
5
Ştiri din Timiș
Rata șomajului în județul Timiș a crescut în luna octombrie 2026, ajungând la 1,15%, față de 1,07% în septembrie. La sfârșitul lunii trecute, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Timiș figurau 3.867 de persoane fără un loc de muncă, cu 272 mai multe decât în luna precedentă.
1