După cum era de aşteptat, CFR nu a produs
surpriza şi a pierdut meciul disputat la Piteşti,
contra formaţiei Internaţional Curtea de
Argeş.
Autorităţile locale din Timişoara şi-au
manifestat într-un comunicat postat pe site-ul
oficial al clubului bănăţean,
nemulţumirea faţă de faptul că meciul
dintre Dinamo şi FC Timişoara, din semifinalele
Cupei României, se va disputa fără
spectatori.
Liga 1 - Antrenorul lui FC Timişoara, Gabi Balint, a
declarat sâmbătă că echipa sa a
câştigat meritat meciul cu Gloria Bistriţa
şi a ţinut să aprecieze execuţia lui
Alexandru Curtean, pe care l-a introdus în repriza
secundă şi a marcat în prelungiri.
Liga I - Antrenorul Gloriei, Ioan Sabău a fost
dezamăgit de acest eşec şi a învinuit
arbitrajul.
Meci foarte important pentru FC Timişoara,
sâmbătă, la Bistriţa, unde victoria
era imperios necesară, mai ales că Dinamo şi
Urziceni s-au impus în deplasare în
această rundă. Bistriţa, care şi-a
odihnit mai mulţi titulari în runda
precedentă, avea să se dovedească o
nucă tare... până în minutul 92.
Târgul Imobiliar
Târgul Imobiliar Timișoara TIT 2026 – ediția de toamnă s-a încheiat cu succes la Iulius Congress Hall, reunind timp de două zile dezvoltatori, consultanți și specialiști în amenajări.
Cinema
Primul sezon al serialului „True Detective” va fi proiectat integral pe marele ecran, la Cinema Timiș, în 17 și 18 octombrie. Cele opt episoade vor fi împărțite în patru proiecții, câte două episoade în fiecare serie. Evenimentul are loc în cadrul programului dedicat aniversării a trei ani de Cinema Timiș.
Sănătate
Statinele sunt asociate de multe ori cu tratamentul colesterolului crescut, însă rolul lor este mai larg. Acestea reduc riscul de infarct miocardic și accident vascular cerebral. Medicii de la Spitalul CFR Timișoara explică modul în care acționează aceste medicamente și de ce, în anumite cazuri, tratamentul trebuie urmat pe termen lung.
Ştiri din Timiș
Elevii din Timiș și din întreaga țară nu vor merge la cursuri mâine, 5 octombrie, de Ziua Internațională a Educației. Data este prevăzută în structura anului școlar 2026-2027 ca zi în care nu se organizează cursuri, atât pentru elevi, cât și pentru profesori.
1
Eveniment
Un accident rutier s-a produs sâmbătă pe strada Valeriu Braniște din municipiul Lugoj. Un tânăr de 20 de ani a fost rănit, iar șoferul autoturismului care a provocat impactul ar fi părăsit ulterior locul accidentului.
Târgul Imobiliar
Ediția de toamnă a Târgului Imobiliar Timișoara (TIT) are loc în perioada 3–4 octombrie, la Iulius Congress Hall. Intrarea este gratuită.
Azi în Timișoara
Duminică puteți merge la mai multe evenimente: festival, expoziții sau la Târgul Imobiliar Timișoara.
1
Eveniment
Un grav accident rutier s-a produs sâmbătă seara, 3 octombrie 2026, pe un drum forestier din comuna Tomești.