Fundaşul lui Poli Timisoara, Marian Cisovsky, a reintrat în regimul normal de pregătire al echipei. Internaţionalul slovac a fost accidentat, el a suportat o intervenţie chirurgicală la ligamentele genunchiului drept, astfel că ultimul meci oficial al său a avut loc în august 2009.
Viitorii jucători ai lui Poli, în cantonament cu echipa în Antalya. Antrenorul Ioan Ovidiu Sabău a decis ca trei juniori din cadrul FC Timişoara să plece în pregătiri cu echipa, în cantonamentul din Lara, în Turcia.
Încep amicalele pentru Poli Timişoara. Echipa alb-violetă va susţine astăzi primul amical al celui de-al doilea stagiu de pregătire dinaintea returului de campionat.
Succes în amicalul din Serbia. Deşi în acest final de săptămână s-a reluat Liga Naţională de handbal masculin, jucătorii de la Politehnica Municipal Timişoara nu au avut de disputat niciun meci. Aceasta din cauză că alb-violeţii aveau programată partida cu CSM Medgidia.
Insucces în deplasare pentru jucătorii de la Baschet Club Municipal Timişoara. Deşi acasă joacă foarte bine, câştigând meci după meci, baschetbaliştii timişoreni nu reuşesc să se impună în deplasare.
România
Fosta deputată PSD Laura Vicol a fost chemată joi la DIICOT, unde procurorii i-au adus la cunoștință că au extins urmărirea penală pe numele său în dosarul Nordis. Anchetatorii o cercetează pentru alte trei infracțiuni. Este vorba despre fals în declarații în formă continuată, spălarea banilor în formă continuată și complicitate la înșelăciune.
Eveniment
Polițiștii din Lugoj și din zona rurală au intensificat controalele pentru prevenirea și combaterea ilegalităților din domeniul silvic. În ultimele zile, oamenii legii au verificat transporturi de material lemnos și au documentat un caz privind tăierea și sustragerea ilegală a unor arbori. Au fost aplicate amenzi, iar mai multe cantități de lemn au fost confiscate.
Ştiri din Timiș
Elevii din Timiș anunță un protest în Piața Victoriei din Timișoara, în contextul proiectului de lege privind introducerea uniformei școlare obligatorii. Acțiunea este programată vineri, 2 octombrie, de la ora 15:00. Organizatorii îi îndeamnă pe elevi să vină îmbrăcați în negru.
Ştiri din Timiș
Traficul din centrul Timișoarei va fi restricționat în weekend pentru „Liberty Maraton 2026”. Măsurile afectează și transportul public, mai multe linii urmând să circule deviat sâmbătă și duminică.
Capitală Culturală
Micuța Galerie Brăteanu din centrul Timișoarei s-a impus drept unul dintre cele mai dinamice spații de artă contemporană ale orașului. Începând de duminică, galeria va găzdui expoziția intitulată „Albul termic / iubirea bibelou de porțelan”, un proiect artistic – instalație semnat de artistul vizual Elena Ilash din Cluj-Napoca.
România
Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a început plata ajutorului de stat pentru motorina utilizată în agricultură în trimestrul al II-lea al anului 2026. Peste 15.000 de agricultori beneficiază de acest sprijin, iar valoarea totală a plăților depășește 150 de milioane de lei.
Ştiri din Timiș
Un protest dedicat protecției animalelor va avea loc duminică, 4 octombrie, în Piața Unirii din Timișoara, cu ocazia Zilei Internaționale a Animalelor.
2
Ştiri din Timiș
Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice a fost sărbătorită, joi, la Casa Adam Müller-Guttenbrunn din Timișoara, unde Direcția de Asistență Socială a Municipiului Timișoara (DASMT) a pregătit pentru seniorii orașului o zi cu ateliere, muzică, mâncare și momente de socializare.
1