Leii din Banat şi-au conservat primul loc în Divizia A de baschet masculin pentru a treia etapă consecutiv. BC Timișoara a învins sâmbătă pe SCMU Craiova cu 99-70 şi aşteaptă de pe o poziţie fruntaşă ultimele derbiuri ale turului, cele cu Sibiu şi Ploieşti.
BC Timba Timişoara rămâne liderul seriei vestice în Divizia B şi după duelul din etapa a IV-a. „Urşii” s-au impus în partida cu CSM Oradea 2, scor 92-82, după un meci nebun în care galben-negrii au trecut de la plus 24 la minus 17 şi apoi din nou la plus 10!
Aradul şi Timişoara îşi încrucişează mănuşile într-un regal de box programat în 9 decembrie, la sala Constantin Jude! Meciul decisiv din Euroliga Boxing One este precedat de tradiţionala Cupă a Revoluţiei.
Unul dintre cele două obiective propuse de conducerea tehnică şi administrativă a celor de la Politehnica Timişoara pentru acest final de an, clasarea pe primul loc al seriei Vest a Ligii B, nu a fost îndeplinit. Aceasta nu pentru că echipa favorită a bănăţenilor ar fi pierdut puncte, ci pentru simplul motiv că Bistriţa a reuşit mai multe goluri în ultima etapă a turului, trecând pe primul loc, la egalitate de puncte cu Poli, dar cu un golaveraj mai bun.
Victorii clare pentru baschetbaliştii timişoreni în Divizia A. Cele două echipe timişorene de baschet au reuşit să treacă fără probleme de adversari, astfel, BC Timişoara a obţinut victoria în faţa BCPH Miercurea Ciuc cu scorul de 91 - 74, în timp ce fetele de la BCM Danzio s-au impus în faţa Universităţii Cluj cu 89-43.
Mapamond
Premierul polonez Donald Tusk a cerut prudență față de noi angajamente financiare pentru Ucraina, afirmând că prioritatea Poloniei este protejarea frontierei estice a UE, înaintea summitului NATO.
România
Doi români au fost condamnați în Marea Britanie la închisoare pentru atacul cu cuțitul asupra jurnalistului Pouria Zeraati, de la Iran International. Procurorii susțin că atacul a fost comis în beneficiul statului iranian, acuzație negată de Teheran.
Mapamond
Un zbor Ryanair pe ruta Milano Malpensa–Alicante a fost întârziat aproape trei ore după ce cabina aeronavei a fost invadată de un număr mare de țânțari. Din motive de siguranță și după ce o pasageră a anunțat că este alergică la înțepăturile de țânțar, toți călătorii au fost debarcați și îmbarcați ulterior într-o altă aeronavă.
România
Tăițeii cu ouă au fost incluși în Registrul Național al Rețetelor Consacrate, a anunțat vineri Ministerul Agriculturii. Potrivit MADR, produsul va fi fabricat după o rețetă tradițională atestată și standarde stricte de calitate.
Eveniment
O femeie se află în stare critică la spital, după ce a fost lovită de un tânăr care se deplasa cu o bicicletă electrică în zona pietonală din Piața Unirii din Timișoara. Polițiștii au deschis un dosar penal.
15
Cinema
Recomandarea de film din această săptămână este „The Invite”, o comedie care transformă o cină aparent obișnuită într-un șir de situații incomode, dezvăluiri neașteptate și discuții despre relații, fidelitate și limitele intimității.
Ştiri din Timiș
Facultatea de Arte și Design din cadrul Universității de Vest din Timișoara (UVT) organizează, în 9 iulie, o nouă ediție a Galei Absolvenților programului de studiu Modă-Design Vestimentar (MDVTM). Evenimentul este programat de la ora 20:00, la Iulius Gardens.
Ştiri din Timiș
Centrul de colectare cu aport voluntar din Dumbrăvița este folosit peste așteptări, însă costurile de operare au depășit și ele cu mult estimările. Primarul Horia Bugarin spune că principala cauză este sortarea necorespunzătoare a deșeurilor de către cetățeni.
5