Şase eleve din judeţul Dolj au ajuns, miercuri seara, la Spitalul Judeţean de Urgenţă Craiova, după ce s-au intoxicat cu monoxid de carbon în camera de cămin în care erau cazate la Grupul Şcolar Agricol Malu Mare, transmite corespondentul NewsIn.
Deputatul PD-L de Timiş Marius Dugulescu are cinci coaste rupte şi piciorul în ghips, după ce s-a răsturnat cu ATV-ul, la sfârşitul săptămânii trecute. Parlamentarul a fost transportat la Spitalul Judeţean, unde a rămas blocat în lift pentru o oră şi zece minute, susţine Dugulescu.
Spitalul Judeţean e îngropat în datorii, iar fondurile de la Consiliul Judeţean nu pot fi folosite pentru că nu sunt specialişti care să conceapă proiectele tehnice. Cu toate acestea, câţiva medici de la Clinica de Obstetrică-Ginecologie „Bega”, sprijiniţi de foste paciente recunoscătoare au pus mână de la mână şi eu renovat trei saloane.
Consiliul Judeţean vrea noi investiţii la
Spitalul Judeţean. Conducerea completă a
instituţiei, în frunte cu preşedintele
Constantin Ostaficiuc, alături de şeful
Serviciului Investiţii au fost în joi
dimineaţă la Spitalul Clinic Judeţean.
Problemele din sănătate au fost discutate, miercuri, la Instituţia Prefectului, în şedinţa Comisiei de Dialog Social. Autorităţile încearcă să găsească soluţii pentru a rezolva situaţia în care se află Spitalul Judeţean din Timişoara.
Ştiri din Timiș
Ginkgo biloba este una dintre cele mai cunoscute plante medicinale atunci când vine vorba despre memorie, concentrare și circulație. Folosită de secole în medicina tradițională și studiată intens în cercetarea modernă, această „fosilă vie” a atras atenția prin compușii săi activi (flavonoide și terpenoide), care pot susține fluxul sanguin cerebral, protecția antioxidantă și funcția vasculară. Totuși, exact pentru că acționează asupra circulației și poate interacționa cu anumite medicamente, ginkgo biloba nu este un supliment „universal”, iar administrarea corectă face diferența între beneficii și riscuri.
Utile
Sâmbătă, 7 februarie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.
Azi în Timișoara
Sâmbătă puteți merge la mai multe spectacole, proiecții sau petreceri.
Eveniment
Un accident a avut loc vineri în Periam soldat cu rănirea a două persoane.
Ştiri din Timiș
Accesul necontrolat al copiilor la rețelele sociale a devenit una dintre cele mai grave amenințări la adresa sănătății mintale, siguranței și dezvoltării lor armonioase, avertizează Organizația Salvați Copiii România, care solicită intervenții legislative urgente și ferme.
Eveniment
Miercuri, polițiștii orașului Sânnicolau Mare au reținut cinci persoane bănuite de furt într-un magazin din localitate.
Turism
Weekendul acesta, dacă vrei să profiți de vremea frumoasă și să evadezi din oraș, Jimbolia este destinația ideală. La doar o oră de mers cu mașina din Timișoara, orașul te întâmpină cu șase muzee, case memoriale și o zonă naturală impresionantă, cu bălțile de la marginea orașului.
Sănătate
Clinica de Radioterapie din cadrul Spitalului Municipal Timișoara asigură servicii de radioterapie pentru pacienți oncologici din vestul țării și funcționează în prezent cu două acceleratoare liniare, iar un al treilea ar putea fi disponibil de anul viitor.