Doctorii de la Spitalul Judeţean Timişoara vor ca timişorenii şi cei din vestul ţării să vină să se trateze aici, unde sunt aparate performante şi medici pricepuţi, nu să meargă la Szeged pentru a beneficia de tratamente medicale. Pentru acest lucru au fost renovate saloane şi au fost achiziţionate echipamente medicale de ultimă oră. La Spitalul Judeţean Timişoara funcţionează de câteva zile şi un robot medical performant, unic în Estul Europei din punctul de vedere al dotărilor.
La începutul lunii iulie, la Spitalul Judeţean Timişoara s-a realizat prima operaţie cu cel mai performant robot chirurgical din Estul Europei. Acum a venit rândul unui alt tip de operaţie cu acest robot – cea de cancer de prostată. Operaţiile însă costă destul de mult…
Managerul Spitalului Judeţean Timişoara, Marius Craina, a anunţat că în această vară vor fi scoase la concurs 150 de posturi în cadrul unităţii sanitare pe care o conduce. De-a lungul timpului au mai fost deblocate posturi, mai ales în ultima perioadă, fapt care, spune managerul, a făcut ca spitalul să înceapă să funcţioneze normal.
Luni şi marţi au fost amânate nu mai puţin de zece operaţii la Clinica de Chirurgie Vasculară de la Spitalul Județean Timișoara. Doctorul Mihai Ionac, șeful acestei secții, a tras un semnal de alarmă încă de săptămâna trecută, spunând că nu are materialele necesare pentru aceste intervenții chirurgicale. Licitaţia pentru achiziționarea acestor materiale nu a fost finalizată. Managerul spitalului judeţean, Marius Craina, spune însă că sunt materiale.
Din cauza crizei de materiale medicale elementare, la Clinica de Chirurgie Vasculară a Spitalului Județean din Timişoara se suspendă operațiile de reconstrucţie vasculară. Decizia a fost luată de şeful clinicii, Mihai Ionac, pentru că, spune acesta, deşi a făcut cereri repetate de materiale la conducerea spitalului, nu a primit nimic… Managerul Spitalului Judeţean din Timişoara, Marius Craina, spune că activitatea medicală şi chirurgicală nu va fi perturbată.
România
Caz grav în Olt, unde un bărbat de 45 de ani, fost preot, a fost reținut după ce ar fi abordat două minore de 13 ani prin intermediul unei aplicații de mesagerie. Anchetatorii spun că acesta le-a făcut propuneri sexuale și le-a trimis imagini explicite.
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara începe, din 11 noiembrie, o nouă acțiune de deratizare pe domeniul public, programată să se încheie pe 25 noiembrie, dacă vremea permite. Municipalitatea le cere timișorenilor să evite stațiile cu momeli raticide.
1
Eveniment
Polițiștii din Timiș au descins marți, 3 noiembrie, la 16 adrese din județ, într-un dosar de contrabandă cu țigări și alcool provenite din Serbia. În urma perchezițiilor, au fost găsite peste 21.000 de țigarete, 331 de litri de alcool și mai multe produse suspecte, iar un bărbat de 46 de ani a fost reținut pentru 24 de ore.
Sănătate
Aproximativ 60% dintre medicii rezidenți consideră că au nevoie de pregătire suplimentară pentru a comunica mai bine cu pacienții și aparținătorii acestora. În același timp, deși aproape două treimi își apreciază pozitiv abilitățile de comunicare, doar 13,1% spun că acestea sunt dezvoltate în foarte mare măsură, potrivit unui studiu realizat la nivel național de Colegiul Medicilor din România (CMR), citat de Agerpres.
Ştiri din Timiș
Timișorenii vor putea folosi gratuit bazinele de la Arena AquaSport, fosta bază sportivă a Ștrandului Tineretului, începând din 9 noiembrie, între orele 7 și 15. Primăria a publicat regulamentul de acces și propune și tarifele pentru închirierea bazinelor și sălilor.
Ştiri din Timiș
Dominic Fritz respinge acuzațiile potrivit cărora ar fi participat la botezul fiului lui Alfred Simonis și spune că fotografiile folosite pentru a-l acuza sunt vechi de doi ani. Președintele USR acuză o „rafală de fake-uri” menită să arate că „toți sunt la fel”.
8
Mapamond
Marea Britanie înăsprește regulile privind imigrația, iar schimbările îi vor afecta inclusiv pe românii care locuiesc și muncesc deja în Regatul Unit. Perioada necesară pentru obținerea rezidenței permanente va crește de la cinci la zece ani pentru majoritatea cetățenilor străini. Noile prevederi vor intra în vigoare anul viitor și vor include câteva excepții, în funcție de veniturile solicitanților și de domeniul în care lucrează.
Ştiri sportive
Fotbalul spaniol este în doliu după moartea lui Jesús de Miguel, atacantul lui CD Tenerife. Fotbalistul în vârstă de 30 de ani a murit după ce a suferit un stop cardiac în urma unei lovituri primite în timpul meciului cu FC Andorra.