Pe parcursul a doi ani de activitate Athena Hospital, primul spital privat al timişorenilor, a păstrat calitatea serviciilor sale, diversificând şi îmbunătăţind gama de servicii oferite, mulţumind astfel pentru încrederea cu care a fost învestit.
Oricine trece în aceste zile pragul Galeriei Calina din Timișoara va ajunge pe un pat de spital. Celor ce-și caută lumina, artistul Imre Zoltan le oferă o senzație stranie, puternică, personală. Incomparabilă cu vreo altă experiență prilejuită de ceea ce ne-am obșnuit să numim expoziție, vernisaj sau artă plastică.
Disputa prelungită în legătura cu imobilul de pe Calea Torontalului, pentru care Ministerul Sănătăţii a alocat bani astfel încât să poată fi transformat într-un Institut de Oncologie pentru Timişoara, a ajuns, luni, pe masa prefectului Mircea Băcală.
Dupa ce la începutul lunii a fost în Israel, la Netanya, pentru a identifica posibilităţi de colaborare, acum primarul Timişoarei, Gheorghe Ciuhandu, se pregăteşte să plece în Germania, la Ingolstadt, împreună cu mai mulţi directori de spitale, pentru a pune la punct o colaborare în domeniul medical, spun reprezentanţii municipalităţii.
Câinii agresivi lăsaţi nesupravegheaţi de proprietari sunt o problemă în judeţul Timiş. În primele zece luni ale anului 2011, în judeţul Timiş, şapte persoane au depus reclamaţie la Poliţie, după ce au fost muşcate de câini agresivi. Din cele şapte cazuri, două s-au petrecut la Timişoara.
Eveniment
Un șofer de autobuz a accidentat un minor duminică în centrul Timișoarei.
Eveniment
Un bărbat a fost rănit după un accident petrecut duminică pe Calea Sever Bocu din Timișoara.
Ştiri din Timiș
Proiectul-pilot de colectare separată a biodeșeurilor din piețele Timișoarei a strâns aproape 53 de tone în prima lună. Fructele, legumele, florile și resturile alimentare sunt transformate în biogaz, energie electrică și fertilizator organic.
Ştiri din Timiș
Lucrările de modernizare a Lotului 1 Caransebeș–Lugoj avansează în Stația Caransebeș Triaj, unde constructorul intervine la linii, aparate de cale, linia de contact și instalațiile aferente. Lotul a fost cel mai întârziat din proiect.
1
România
Premierul desemnat, Siegfried Mureșan, a spus că își propune să continue reformele inițiate de guvernul Bolojan, despre care a spus că a făcut foarte multe lucruri bune pentru România.
16
Turism
Vrei să pleci câteva zile în Europa, dar te-ai săturat de cozile și aglomerația din marile capitale turistice? Cinci orașe mai puțin frecventate de turiști oferă o combinație atractivă de cultură, gastronomie, arhitectură și plimbări într-un ritm mai relaxat. Nantes, Basel, Lübeck, Parma și Santander au fost incluse de cotidianul The Guardian într-o selecție de destinații europene ideale pentru un city-break diferit.
Azi în Timișoara
Duminică puteți merge la expoziții și spectacole.
Ştiri sportive
Politehnica Timișoara a obținut o victorie spectaculoasă, 4-3, în deplasare cu Popești Leordeni, după ce a fost condusă de două ori. Bănățenii le-au administrat ilfovenilor prima înfrângere a sezonului.