Vineri, 1 noiembrie, va avea loc primul implant de Stent –Graft la Institutul de Boli Cardiovasculare – Timişoara, în cazul unui anevrism cronic al aortei toracice. Pacientul, în vârstă de 30 de ani, a fost diagnosticat cu un anevrism al aortei toracice de aproximativ 5 cm în diametru. Riscul în asemenea situaţii este de ruptură aortică.
După opt zile, Michi, de la Şuie Paparude, e tot pe patul de spital de la Timişoara, după ce la finalul unui concert a suferit un infarct. A ieşit din coma indusă cu tratament medicamentos, dar e în continuare conectat la aparatele de respirat. Mihai Câmpineanu se află sub tratament cu sedative în acest moment, iar medicii ne asigură că nu au apărut elemente negative în starea de sănătate a pacientului.
Membrul trupei Șuie Paparude, Mihai Câmpineanu, care a suferit un atac de cord, sâmbătă noaptea, se află în continuare în comă de gradul 3. Acesta a fost transportat la secția de Terapie Intensivă a Spitalului Județean din Timișoara, unde medicii îi vor face o serie de analize.
Cinci persoane au ajuns la spital cu răni grave, iar alta şi-a pierdut viaţa în urma unui accident în judeţul Cluj. Toţi cei şase participau la o nuntă, au furat mireasa şi au pornit la drum. Accidentul s-a produs din cauza unui cal lăsat nesupravegheat.
Membrul trupei Şuie Paparude a ajuns, în noaptea de sâmbătă spre duminică, la spital, după ce s-a prăbuşit pe scenă, la Timişoara, în timpul unui concert. Medicii spun că starea lui este foarte gravă şi nu se pot pronunţa în ceea ce priveşte evoluţia stării sale de sănătate.
Utile
Sâmbătă, 7 februarie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.
Azi în Timișoara
Sâmbătă puteți merge la mai multe spectacole, proiecții sau petreceri.
Eveniment
Un accident a avut loc vineri în Periam soldat cu rănirea a două persoane.
Ştiri din Timiș
Accesul necontrolat al copiilor la rețelele sociale a devenit una dintre cele mai grave amenințări la adresa sănătății mintale, siguranței și dezvoltării lor armonioase, avertizează Organizația Salvați Copiii România, care solicită intervenții legislative urgente și ferme.
Eveniment
Miercuri, polițiștii orașului Sânnicolau Mare au reținut cinci persoane bănuite de furt într-un magazin din localitate.
Turism
Weekendul acesta, dacă vrei să profiți de vremea frumoasă și să evadezi din oraș, Jimbolia este destinația ideală. La doar o oră de mers cu mașina din Timișoara, orașul te întâmpină cu șase muzee, case memoriale și o zonă naturală impresionantă, cu bălțile de la marginea orașului.
Sănătate
Clinica de Radioterapie din cadrul Spitalului Municipal Timișoara asigură servicii de radioterapie pentru pacienți oncologici din vestul țării și funcționează în prezent cu două acceleratoare liniare, iar un al treilea ar putea fi disponibil de anul viitor.
România
V-ați dorit vreodată să vă simțiți ca un șef de stat sau ca un primar? Mai exact, ca unul cărui i-a plăcut mereu confortul și plimbările. Mașina de protocol condusă de fostul președinte al României, Klaus Iohannis, un Audi A6 3.2 FSI, este scoasă la licitație de Primăria Municipiului Sibiu prin Casa de Licitații A10 by Artmark. Autoturismul are un preț de pornire de numai 1.000 de euro. La aceeași licirație sunt scoase și ceasuri de aur care costă de 20 ori mai mult.
3