Timișorenii au prilejul să asiste la un nou „duel la scenă deschisă” între doi celebri actori: „Caramitru – Mălăele, câte-n lună și în stele”.
Teatrul Maghiar „Csiky Gergely" din Timișoara o sărbătorește pe actrița Szász Enikő, la împlinirea a de 60 de ani.
Cel mai tânăr teatru independent din Timișoara, Electric Theatre, invită publicul la prima sa producție: premiera spectacolului „Romania free country", cu un scenariu scris și regizat de Mihaela Lichiardool.
„A fost odată la Timișoara” – este titlul celei mai noi producții a Teatrului Național, iar publicul este invitat să vadă spectacolul lui Peter Kerek chiar în ajunul pemierei.
Concert de Crăciun la Biserica Millenium, „Remember" - un spectacol pur și simplu frumos la Național, creat și jucat de Răzvan Mazilu, două premiere la Teatrul German, Iluminații la Filarmonica Banatul, Un om de milioane la Triade, spectacol-document la Thespis, filme mute, expoziții, lansare de carte: un sfârșit de săptămână spectaculos începe pentru consumatorii de evenimente culturale din Timișoara.
Ştiri sportive
Cum în această perioadă, și oricum în general, se vorbește despre fotbal în jurul nostru, de echipe, de meciuri, iar amploarea fenomenului este la o scară extinsă la nivel internațional, ne îndreptăm atenția și spre fotbalul feminin. Am fost curioși să aflăm dacă există diferențe între fotbalul feminin și cel masculin pentru a înțelege mai bine imaginea de ansamblu.
Eveniment
Polițiștii din Timiș au descins, vineri dimineață, la 13 adrese într-un dosar care vizează arme deținute ilegal, folosirea fără drept a unei arme și fapte de braconaj. Perchezițiile au loc sub coordonarea procurorilor, iar anchetatorii încearcă să strângă probe și să stabilească întreaga activitate infracțională.
Ştiri din Timiș
Tu, cerul și muzica clasică: ingredientele unei seri de neuitat care te așteaptă în acest weekend la Iulius Town. Orchestra Operei Naționale Române din Timișoara, alături de mezzosopranele Antonela Barnat și Gabriella Varvari, tenorii Remus Alăzăroae și Bogdan Zahariea și baritonul Darius Gruiță, vor transforma Iulius Gardens într-o scenă a emoției, eleganței și rafinamentului muzical. În același timp, vara copiilor continuă cu ateliere de creație și activități interactive desfășurate în parc. Participarea la toate evenimentele este gratuită.
Ştiri din Timiș
La doar 11 ani, viața lui Andrei Strătilă s-a schimbat radical în urma unui grav accident rutier petrecut la Chișinău. Impactul i-a răpit definitiv vederea, însă nu și dorința de a merge mai departe. Astăzi, la aproape 41 de ani, Andrei este maseur la Centrul de Recuperare pentru Copii cu Dizabilități „Podul Lung” din Timișoara, soț, tată, pasionat de muzică și gătit și un exemplu de perseverență pentru cei din jur. Povestea lui demonstrează că limitele nu sunt întotdeauna cele pe care ni le impune viața, ci cele pe care alegem să ni le dictăm singuri.
Azi în Timișoara
Vineri puteți merge la mai multe proiecții și spectacole.
România
USR nu va susține în Parlament un guvern monocolor PSD, a transmis joi președintele formațiunii, Dominic Fritz. Acesta afirmă că i-a propus lui Sorin Grindeanu, președintele PSD, susținerea unui guvern minoritar format din PNL, USR și UDMR, pe care îl consideră o soluție pentru depășirea actualei crize politice.
5
Ştiri din Timiș
Când realitatea cotidiană pare să fie tot mai influențată de inteligența artificială, iar originalitatea devine din ce în ce mai greu de depistat, tinerii din generația Z au ajuns la o concluzie: experiențele reale sunt mai importante decât online-ul.