Compania Bahamut Productions din Viena va susţine, la Timișoara, spectacolul „Slobodija Odysseia, mon amour!“. Piesa a fost concepută pentru Capitala Culturală Europeană Marseille-Provence 2013, fiind selecționată și pentru repertoriul Capitalei Culturale Europene Košice 2013. Spectacolul tratează tema migraţiei contemporane, inspirându-se dintr-un fapt din realitatea socială: expulzarea romilor în 2010 de pe teritoriul Franţei, dezvăluie realizatorii.
Premieră atipică în stagiunea Teatrului Merlin din Timișoara: un spectacol adresat nu preșcolarilor sau învățăceilor din școala primară, ci adolescenților, studenților, oamenilor mari. ”Graffiti. Fotografii de familie”, în regia Mihaelei Lichiardopol, ”își propune, pe de o parte, să lărgească aria publicului țintă, iar pe de altă parte să pună în discuție teme sociale extrem de sensibile care marchează negativ tânăra generație”.
Spectacolul „Fetiţa din bolul peştelui auriu“ de Morris Panych, în regia lui Radu Afrim și scenografia lui Dragoș Buhagiar, revine în repertoriul Teatrului German, iar biletele pentru prima reprezentație s-au epuizat cât ai spune ”pește auriu”.
Festivalul European al Spectacolului Timişoara – Festival al Dramaturgiei Româneşti - FEST-FDR le aduce în 2014 iubitorilor de teatru spectacole semnate de mari artiști români, precum Gigi Căciuleanu, Radu Afrim, Răzvan Mazilu și Alexandru Dabija, producții ale unor companii din Paris și din Toscana, spectacole în aer liber și concerte. După ce (ne)-a lipsit anul trecut, FEST-FDR vine de două ori anul acesta.
Seara de vis la Sala Constantin Jude din Timisoara. Lord of the Dance a ridicat publicul in picioare
Dansul a fost rege la Timişoara, marţi seara. Trupa Lord of The Dance a poposit aici pentru o seară de poveste. În faţa unei săli arhipline, trupa lui Michael Flatley a dansat, a „bătut" şi a cântat din voce şi la viori pentru timişoreni şi nu numai. A fost aşa cum s-au aşteptat toţi: unul dintre cele mai bune spectacole de dans din lume!
Podcast
Despre cine poate apela la concordatul preventiv, care sunt avantajele acestuia și ce limite trebuie avute în vedere se va discuta în episodul 5 al podcastului „În Context cu Anca Pavel Bucșa”, care o are invitată pe Magda Budacă, avocat și practician în insolvență, astăzi, de la ora 18.
Ştiri din Timiș
Festivalul Înghețatei Bune revine la Timișoara cu cea de-a treia ediție și promite trei zile pline de veselie, muzică și activități pentru întreaga familie. Evenimentul caritabil se desfășoară în perioada 26-28 iunie la Muzeul Satului Bănățean și beneficiază de sprijinul Consiliului Județean Timiș.
Capitală Culturală
Fundația Art Encounters aduce în premieră la Timișoara lucrări ale artistului Pablo Picasso din colecția Musée Picasso, Antibes, într-o expoziție care inaugurează noul spațiu Art Encounters, în septembrie 2026.
Sănătate
Chiar dacă vacanțele sunt asociate cu relaxarea, specialiștii Spitalului CFR Timișoara atrag atenția că în sezonul estival pot apărea frecvent probleme de sănătate minore, dar neplăcute, care pot afecta planurile de călătorie. Din acest motiv, o trusă medicală pregătită din timp poate preveni disconfortul și poate reduce nevoia de a căuta rapid o farmacie în concediu.
Ştiri din Timiș
Garda Forestieră Timișoara a intensificat controalele pentru respectarea regimului silvic, iar rezultatele verificărilor efectuate în luna mai scot la iveală numeroase nereguli în exploatarea și transportul materialului lemnos.
Cinema
Timișoara găzduiește în luna iulie o serie de proiecții speciale de film în cadrul programului F-SIDES 2026, primul cineclub feminist din România, care își propune să aducă în fața publicului producții semnate de regizoare importante ale cinematografiei internaționale, alături de dezbateri și activități dedicate educației cinematografice.
Ştiri din Timiș
Direcția de Asistență Socială a Municipiului Timișoara reia, începând de luni, 29 iunie, programul de intervenție comunitară destinat persoanelor vulnerabile afectate de temperaturile extreme. Acțiunea se va desfășura pe întreaga perioadă a verii, în parteneriat cu organizații neguvernamentale și voluntari.
Eveniment
Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș au finalizat ancheta într-un dosar complex care vizează infracțiuni de mediu și evaziune fiscal. Ei au dispus trimiterea în judecată a unei societăți comerciale și a doi administratori ai acesteia.