DRDP Timișoara a predat în urmă cu mai bine de o săptămână amplasamentul viitorului drum ce va lega intersecția dintre șoseaua Timișoara - Arad cu A1. Primele intervenții anunțate aici sunt cercetările arheologice, care urmează să înceapă în luna aprilie cu o echipă de specialiști coordonată de un profesor de la Universitatea de Vest din Timișoara.

Eveniment

Șeful ARR, Cristian Anton, reținut de DNA într-un dosar de corupție. Mită de zeci de mii de euro pentru fraudarea examenelor
Procurorii de la Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Cluj au dispus reținerea pentru 24 de ore a directorului general de la Autoritatea Rutieră Română (ARR), Anton Cristian, într-un dosar amplu de corupție care vizează fraudarea examenelor pentru obținerea atestatelor profesionale.

Ştiri din Timiș

UMF Timișoara acordă titlul de Doctor Honoris Causa profesorului universitar dr. Rudolf Valenta
Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara va organiza, în această lună, ceremonia de decernare a titlului de Doctor Honoris Causa profesorului universitar doctor Rudolf Valenta, profesor de alergologie la Universitatea de Medicină din Viena și coordonator al Departamentului de Imunopatologie din cadrul Institutului de Fiziopatologie și Cercetare în Alergologie.

Ştiri din Timiș

VIDEO. Povestea lui David, băiatul din Timișoara care luptă cu boala și visează la o șansă prin terapia cu delfini
La doar 12 ani, David Ienci duce o luptă grea. După ani de tratamente grele și încercări dureroase, băiatul din Timișoara nu renunță la visurile sale și își dorește o nouă șansă la recuperare. Scriitor și elev silitor, David speră să ajungă la o terapie specială în Turcia, care i-ar putea îmbunătăți semnificativ starea de sănătate. Pentru asta, are nevoie de sprijinul oamenilor.

Cinema

Programul „Timișoara - Obiectiv Cinema” continuă în 2026. Peste 1,2 milioane de lei pentru proiecte cinematografice
Centrul de Proiecte al Municipiului Timișoara lansează o nouă ediție a programului de finanțare „Timișoara - Obiectiv Cinema”, dedicat susținerii inițiativelor din domeniul cinematografic, precum festivaluri de film, programe tematice sau proiecte de educație prin film.

Capitală Culturală

FOTO. „Turcul” de la Timișoara, prima „inteligență artificială” care a păcălit Europa
O poveste spectaculoasă din secolul al XVIII-lea este readusă în atenție de Muzeul Național al Banatului. Instituția arată că fascinația pentru inteligența artificială nu este deloc o invenție modernă

Capitală Culturală

Doliu în lumea artistică: a murit maestra Mihaela Silvia Roșca, dirijor al Operei din Timișoara
O tragică veste a îndoliat profund lumea artei lirice românești și publicul de operă: s-a stins din viață, la doar 69 de ani, Mihaela Silvia Roșca, dirijor al Operei timișorene. „Trupul neînsuflețit al Maestrei Mihaela Silvia Roșca va fi depus joi, 2 aprilie, între orele 13-15, în foaierul Operei timișorene, unde cei care doresc, îi vor putea aduce un ultim omagiu. La ora 13 este programată o scurtă slujbă funerară”, anunță ONRT.

Eveniment

Furturi și minori transformați în dealeri de droguri. Ce au descoperit polițiștii la perchezițiile de la Timișoara
Cinci persoane au fost reținute la Timișoara după ce polițiștii și procurorii au descoperit o rețea de trafic de droguri și substanțe psihoactive. Drogurile erau vândute inclusiv prin minori, iar unii consumatori plăteau cu bunuri furate. În urma perchezițiilor au fost ridicate droguri, bani, laptopuri și alte obiecte folosite în trafic, iar ancheta continuă.

Eveniment

Tragedie în adâncurile minei din Petrila. Un bărbat a murit după ce i s-a făcut rău la 300 de metri sub pământ
Un bărbat de 51 de ani a murit miercuri dimineață după ce i s-a făcut rău la 300 de metri adâncime în subteranul unei mine din Petrila, autoritățile încercând fără succes să-l resusciteze și continuând ancheta pentru a stabili circumstanțele tragediei. 1

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici