tion.ro Web analytics

Șoferi, atenție cum conduceți în weekend! Doar în ultimele zile, peste 1000 de șoferi indisciplinați în trafic au fost amendați de agenții de la circulație din Timiș. Dintre teribiliști, 15 s-au ales și cu dosar penal, iar peste 80 au rămas și fără permisul de conducere.
Cinci dosare penale întocmite de agenții de la circulație, în doar câteva ore, șoferilor din Timiș, care au încălcat regulile de circulație. Mai mulți șoferi au fost prinși conducând vehicule neînmatriculate în circulație, fără permis de conducere sau în stare de ebrietate.
Vineri, începând cu primele ore ale dimineţii, poliţişti din cadrul Biroului Rutier au sancţionat conducătorii auto care nu au respectat prevederile legale privind efectuarea virajului la stânga, la intersecţia străzii Jiul cu bulevarduld Republicii din Timișoara, încadrându-se pe o altă bandă decât cea pentru care era permis virajul. Polițiștii au aplicat peste 60 de sancțiuni și atenționează că astfel de acțiuni vor avea loc și în continuare.
Zeci de șoferi au rămas fără permisul de conducere la sfârșitul săptămânii trecute și câteva sute au fost amendați pentru nerespectarea regulilor de circulație. Polițiștii anunță astfel de controale și în cursul săptămânii care urmează.

Ştiri din Timiș

Ginkgo Biloba: Ce este, beneficii, contraindicații și cum se utilizează corect! Detalii la Enigma Plant!
Ginkgo biloba este una dintre cele mai cunoscute plante medicinale atunci când vine vorba despre memorie, concentrare și circulație. Folosită de secole în medicina tradițională și studiată intens în cercetarea modernă, această „fosilă vie” a atras atenția prin compușii săi activi (flavonoide și terpenoide), care pot susține fluxul sanguin cerebral, protecția antioxidantă și funcția vasculară. Totuși, exact pentru că acționează asupra circulației și poate interacționa cu anumite medicamente, ginkgo biloba nu este un supliment „universal”, iar administrarea corectă face diferența între beneficii și riscuri.

Utile

Lucrări ale SDM în Timișoara, astăzi, 7 februarie
Sâmbătă, 7 februarie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 7 februarie 2026, în Timișoara?
Sâmbătă puteți merge la mai multe spectacole, proiecții sau petreceri.

Eveniment

Accident cu două persoane rănite la Periam
Un accident a avut loc vineri în Periam soldat cu rănirea a două persoane.

Ştiri din Timiș

Copiii României, abandonați în online. Salvați Copiii cere interzicerea totală a rețelelor sociale pentru cei sub 13 ani
Accesul necontrolat al copiilor la rețelele sociale a devenit una dintre cele mai grave amenințări la adresa sănătății mintale, siguranței și dezvoltării lor armonioase, avertizează Organizația Salvați Copiii România, care solicită intervenții legislative urgente și ferme. 1

Eveniment

Cinci persoane reținute la Sânnicolau Mare după ce au furat un portofel și au cheltuit banii
Miercuri, polițiștii orașului Sânnicolau Mare au reținut cinci persoane bănuite de furt într-un magazin din localitate.

Turism

FOTO. Descoperă Jimbolia: șase muzee, natură și experiențe culturale la doar o oră de Timișoara
Weekendul acesta, dacă vrei să profiți de vremea frumoasă și să evadezi din oraș, Jimbolia este destinația ideală. La doar o oră de mers cu mașina din Timișoara, orașul te întâmpină cu șase muzee, case memoriale și o zonă naturală impresionantă, cu bălțile de la marginea orașului.

Sănătate

Radioterapie pentru pacienții oncologici din tot vestul țării, la Spitalul Municipal Timișoara
Clinica de Radioterapie din cadrul Spitalului Municipal Timișoara asigură servicii de radioterapie pentru pacienți oncologici din vestul țării și funcționează în prezent cu două acceleratoare liniare, iar un al treilea ar putea fi disponibil de anul viitor. 1

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici