S-a urcat la volan deși abia era în stare să stea în picioare. Este vorba despre un bărbat de 47 de ani din Timișoara care a fost prins de polițiști în timp ce conducea, chiar dacă avea o alcoolemie aproape de coma alcoolică.
Trei șoferi aflați în stare de ebrietate au fost surprinși de polițiștii timișeni conducând pe șoselele județele. În plus oamenii legii au împărțit peste 1.100 de sancțiuni șoferilor indisciplinați în ultimele patru zile.
Un şofer care a sărbătorit peste măsură, în Vinerea Mare, a provocat un accident rutier la Lugoj. Bărbatul de 32 de ani s-a ales acum cu dosar penal.
Doi şoferi, un bărbat în vârstă de 61 de ani şi o femeie de 42 de ani, au fost răniţi în urma unui accident rutier produs la Dudeştii Vechi. De vină este bărbatul de 61 de ani, care s-a urcat beat la volan.
Într-un moment de neatenție, un șofer din Comloşu Mic a ieșit de pe carosabil și s-a izbit de un copac, în apropiere de localitatea Jimbolia. Ajunși la fața locului, oamenii legii au descoperit că șoferul neatent se afla sub influența băuturilor alcoolice.
Eveniment
Un accident a avut loc duminică pe D.N. 6, la kilometrul 406, la ieșirea din localitatea Cornea către Caransebeș.
Ştiri din Timiș
Construcția Centrului de Arși Grav din Timișoara este gata, anunță ministrul Sănătății Alexandru Rogobete. Clădirea nu poate primi încă pacienți: urmează dotarea cu echipamente, instalarea lor și testarea fluxurilor medicale înainte de deschidere.
3
Sănătate
Medicii de la Spitalul Clinic CFR Timișoara vorbesc despre operația pentru glanda tiroidă, cea mai frecventă intervenție în chirurgia endocrină, care se recomandă în funcție de mai mulți factori.
Sănătate
Medicii de la Spitalul „Victor Babeș” Timișoara vorbesc despre hemoglobina glicozilata, o analiză importantă pentru diagnosticarea și monitorizarea diabetului.
Turism
La început de februarie, capitala francofonă a Canadei devine, pentru a 72‑a oară, scena uneia dintre cele mai spectaculoase sărbători de iarnă din emisfera nordică: Carnavalul de iarnă de la Québec.
Azi în Timișoara
Duminică puteți merge la proiecții și la spectacole.
Ştiri din Timiș
Primăria Lugoj a anulat licitația de până la 8,9 milioane de euro pentru întreținerea drumurilor pe patru ani, după ce documentația s-a dovedit depășită și includea sume pentru 2025. Procedura va fi reluată cu valori actualizate pentru 2026.
1
Eveniment
Două persoane au fost rănite sâmbătă după un accident produs în Sânmihaiu Român.