Un avion al companiei malaysiene AirAsia, de tip Airbus A320-200, a dispărut duminică între Indonezia și Singapore. Un număr de 162 persoane se aflau la bord. Potrivit unui oficial al Agenţiei naţionale indoneziene pentru căutare şi salvare, aeronava s-ar fi prăbuşit în largul Insulei indoneziene Belitung.
Jucătoarea de tenis Simona Halep a învins-o pe poloneza Agnieszka Radwanska, în semifinala de sâmbătă din cadrul Turneului Campioanelor de la Singapore, calificându-se în finala campionatului, unde o va reîntâlni pe americanca Serena Williams.
Simona Halep, locul 2 WTA, s-a calificat, în premieră, la Turneul Campioanelor de la Singapore. Jucătoarea este a treia româncă în istorie care participă la o ediție a finalei sezonului, după Virginia Ruzici şi Irina Spîrlea.
Atac dur lansat de primarul Timișoarei, Nicolae Robu, de peste mări și țări, la adresa PSD. Robu susține că a aflat, din Singapore, că PSD încearcă din răsputeri să creeze noi majorități în Consiliul Local Timișoara și Consiliul Județean Timiș. La rândul său, primarul curtează PNŢCD şi PP-DD, cărora le propune „o construcție solidă și fertilă", în locul unei „posibile victorii de moment". Ameninţă că, pentru a se proteja în cazul în care va pierde majoritatea în CLT, le va retrage celor doi viceprimari cele mai importante atribuţii şi dreptul de semnătură.
236 de concurenţi din 60 de ţări s-au întrecut la biologie, în cadrul Olimpiadei Internaţionale de profil. Evenimentul desfăşurat în perioada 8-15 iulie, i-a adus lugojencei Roxana Sandu o medalie de bronz. Lotul României a fost reprezentat de patru tineri: unul din Bucureşti, unul din Cluj-Napoca, o tânără din Constanţa şi de lugojanca Roxana Sandu.
Mapamond
Cinci persoane au fost ucise și cel puțin zece au fost rănite într-un atac armat care a avut loc sâmbătă după-amiază în piața centrală din Cracovia, Polonia. Atacatorul a fost prins de polițiști în timp ce încerca să fugă.
Eveniment
O femeie de 50 de ani a fost rănită într-un accident rutier produs sâmbătă, 7 noiembrie, în jurul orei 15:10, la intersecția străzilor Ștefan cel Mare și Iepurelui din Timișoara.
Mapamond
Șase cetățeni români, cu vârste între 19 și 45 de ani, au fost puși sub acuzare în Franța, fiind suspectați că au furat peste 500 de kilometri de cabluri din cupru din parcuri fotovoltaice, potrivit Mediafax, care citează Le Figaro. Anchetatorii au identificat cel puțin 13 furturi în șase departamente din sud-vestul țării, iar prejudiciul este estimat la peste un milion de euro.
Mapamond
Comisia Europeană (CE) consideră, în urma unei evaluări preliminare, că TikTok încalcă legislația Uniunii Europene prin modul în care recomandă conținut utilizatorilor. Algoritmul platformei îi poate expune în mod repetat la videoclipuri despre tristețe, izolare sau imagine corporală, cu posibile efecte asupra sănătății mintale, transmite Agerpres, citând DPA.
1
Eveniment
Accident produs sâmbătă, 7 noiembrie, pe Centura Lugojului. Un bărbat a murit în urma unui accident în care au fost implicate două autoturisme. Alte două persoane au fost rănite și au fost preluate de echipajele medicale.
Cinema
Filmul „Nimic mai mult și nimic diferit”, regizat de cineastul timișorean Lucas Neagu, va avea premiera internațională la Ferrara Film Festival, în Italia, unde a fost selectat pentru cea de-a XI-a ediție a evenimentului, programată în perioada 26-30 noiembrie. Înainte de participarea la festival, producția va putea fi văzută în avanpremieră la Timișoara, pe 13 noiembrie, la Cinema Timiș, în prezența echipei filmului.
Mapamond
Armata americană caută informații despre instalațiile nucleare ale Iranului, echipamentele folosite și persoanele implicate în program, inclusiv cercetători și specialiști. Comandamentul Militar American pentru Orientul Mijlociu (CENTCOM) a anunțat o recompensă de până la 20 de milioane de dolari, la care se adaugă posibilitatea relocării celor care furnizează informații relevante.
1
Ştiri din Timiș
Baza sportivă din Dumbrăvița, realizată cu finanțare de la Consiliul Județean Timiș, este aproape finalizată. Investiția include un teren de fotbal cu suprafață sintetică și un culoar de alergare, iar de facilități vor beneficia aproape 500 de copii înscriși la Academia de Fotbal Dumbrăvița, anunță președintele CJ Timiș, Alfred Simonis.