Criza refugiaţilor s-ar putea să cuprindă în curând şi partea de vest a României, având în vedere că ungurii termină azi-mâine gardul menit să-i țină pe migranţi la distanță, iar aceştia vor trebui să treacă pe undeva spre vestul Europei. Totuși, deşi surse oficiale spun că, deocamdată, nu există nicio informaţie în acest sens legată de Timiş, un consilier judeţean a vizitat zona pe unde s-ar putea să treacă refugiaţii.
A fost aglomerație mare, miercuri dimineață, la sediul Batalionului 184 Apărare Antiaeriană „Timiș”. Zeci de prichindei au luat cu asalt sediul instituției pentru a vedea cum își desfășoară militarii activitatea. Oamenii de arme le-au pregătit celor mici și o demonstrație care i-a ținut cu sufletul la gură.
Mai multe echipaje de intervenție au pus la cale, luni seara, o simulare în caz de incendiu la Opera din Timișoara. Pompierii, jandarmii, polițiștii, dar și echipaje SALVO și SMURD  şi-au testat timpii de reacţie și modul în care ar putea interveni în cazul unui astfel de incident, la una dintre cele mai mari clădiri din oraș.
Dincolo de atribuţiile sale de primar, edilul-şef al Timişoarei este preocupat de cum învaţă copiii de la şcolile din oraş. Primarul Nicolae Robu cere explicaţii de la conducerea Inspectoratului Şcolar, de la profesori şi directori de şcoli, ba chiar şi de la părinţi şi elevi pentru rezultatele dezastruoase înregistrate, cu unele excepţii, la recentele simulări pentru Bacalaureat şi Evaluarea Naţională.

Lugoj

Expoziție comemorativă dedicată compozitorului Ioan Vidu, organizată la Muzeul din Lugoj
O expoziție comemorativă dedicată compozitorului și dirijorului Ioan Vidu va fi organizată marți, 17 martie, de la ora 11, la Muzeul de Istorie, Etnografie și Artă Plastică Lugoj. Evenimentul marchează împlinirea a 95 de ani de la moartea marelui muzician.

Ştiri din Timiș

Șapte școli din Timiș nu participă la simularea Evaluării Naționale, din cauza boicotului profesorilor
Simularea Evaluării Naționale pentru elevii de clasa a VIII-a a început luni, 16 martie, însă nu toate unitățile de învățământ din județul Timiș participă la testare. Potrivit Inspectoratului Școlar Județean Timiș, șapte școli nu organizează simularea din cauza boicotului cadrelor didactice, iar peste 200 de elevi sunt afectați de această situație.

Eveniment

Autoutilitară oprită în trafic, în zona Banloc. Bărbatul de 22 de ani de la volan nu avea permis
În zona Banloc, un tânăr de 22 de ani a fost prins de polițiștii de frontieră conducând fără permis o autoutilitară. Este cercetat pentru conducere fără permis de conducere.

Eveniment

Un ghanez cu mașină radiată s-a ales cu dosar penal
Un șofer din Ghana a fost oprit la Punctul de Trecere a Frontierei Stamora-Moravița după ce mașina lui, cu plăcuțe lituaniene, s-a dovedit a fi radiată și neînmatriculată. 1

Eveniment

Șofer cu permisul suspendat, prins la volan la intrarea în țară
Un bărbat de 32 de ani este cercetat de polițiștii de frontieră după ce a fost prins la volanul unui autoturism înmatriculat în Elveția, deși avea permisul de conducere suspendat pe teritoriul României.

Sănătate

Primăvara aduce și alergiile. Medicii de la Spitalul Municipal Timișoara explică cum pot fi recunoscute și controlate simptomele
Odată cu debutul primăverii și cu apariția polenului în aer începe și sezonul alergiilor sezoniere. În această perioadă, tot mai multe persoane ajung să se confrunte cu simptome precum strănutul repetat, nasul înfundat sau mâncărimea ochilor, transmit medicii de la Spitalul Municipal Timișoara.

Utile

Lucrări ale SDM în Timișoara, astăzi, 16 martie
Luni, 16 martie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.

Horoscop

Horoscop, săptămâna 16 – 22 martie
Horoscopul în această săptămână:

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici