Începând cu luna martie, serviciile de ambulanţă din România vor alimenta de la pompele unui singur furnizor de carburanţi. Unităţile de ambulanţă din unele judeţe s-au plâns deja că vor avea acces mai dificil la staţiile de carburant din cauza reţelei cu unităţi puţine, iar alimentarea va însemna un efort sporit. Şeful Ambulanţei din Timiş spune că deocamdată la nivelul judeţului nu au fost trimise nemulţumiri din teritoriu, dar că implementarea sistemului se va putea verifica doar când acesta va intra în vigoare.
Echipajele Ambulantei Timiş sunt cele mai bune din ţară. O arată rezultatele unei competiţii de specialitate desfăşurate, la începutul lunii, la Piatra Neamţ, între serviciile de ambulanta din România. Timişorenii i-au dedicat premiul unuia dintre colegii lor care trebuia să le fie alături în concurs însă a aflat că are leucemie cu câteva zile înainte de competiţie.
Ştiri din Timiș
Consilierii locali din Timișoara au aprobat, marți, parteneriatul cu CFR pentru realizarea trenului metropolitan, care ar urma să lege orașul de Aeroportul Internațional și localitățile din periurban. Proiectul a ridicat însă întrebări privind riscul fragmentării orașului, în special în cazul folosirii unor linii feroviare industriale aflate la nivelul carosabilului.
Ştiri din Timiș
Timișoara își consolidează pașii către un sistem medical mai accesibil pentru toți pacienții. La Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Louis Țurcanu” este montată o platformă hidraulică destinată persoanelor cu dizabilități, achiziționată printr-o sponsorizare oferită de Continental Anvelope România.
Ştiri din Timiș
Viceprimărița Timișoarei, Paula Romocean, acuză Consiliul Județean Timiș că ar fi „scos afară” prefectura din Palatul Administrativ, după ce ședința Colegiului Prefectural din 29 octombrie a fost mutată la Primăria Timișoara. CJ Timiș respinge însă acuzația și susține că prefectul și instituția pe care o conduce rămân în sediul actual.
Ştiri din Timiș
Panourile fotovoltaice care rezistă la taifun, prezentate la Târgul Internațional RoEnergy Timișoara
Tehnologii pentru producerea și stocarea energiei, echipamente pentru reducerea facturilor și soluții destinate industriei sunt prezentate, în aceste zile, la Târgul Internațional RoEnergy Timișoara. Una dintre atracțiile evenimentului este un sistem de montare a panourilor fotovoltaice proiectat să reziste la viteze ale vântului de până la 216 km/h. Cea de-a 17-a ediție a târgului a început miercuri, 21 octombrie, la Pavilionul Expovest, iar accesul publicului este gratuit.
Ştiri din Timiș
Paul Finta și-a depus demisia din funcția de prefect al județului Timiș. Acesta și-a anunțat, miercuri, plecarea printr-un mesaj postat pe pagina sa de Facebook, în care a explicat că a fost propus pentru această funcție de USR, partid care a intrat în opoziție.
Ştiri din Timiș
Consilierii locali din Timișoara au dat undă verde, marți, începerii negocierilor pentru cumpărarea a două clădiri private, de pe Beethoven 3 și Mihai Viteazu 26. Una ar rezolva accesul la Clinica ORL, în timp ce cealaltă ar putea reveni în patrimoniul public după ce înainte de retrocedare a avut tot rol sanitar.
Eveniment
Polițiștii au aplicat amenzi de 9.000 de lei în urma unor controale făcute la Ciacova, unde au găsit câini ținuți în condiții necorespunzătoare, fără microcip sau lăsați nesupravegheați pe stradă.
Eveniment
O femeie de 58 de ani din comuna Merișani, județul Argeș, este acuzată că ar fi agresat doi elevi în timpul unei pauze școlare, pe 15 octombrie, după un conflict anterior între unul dintre copii și nepotul său. Femeia a fost reținută pentru 24 de ore, apoi plasată sub control judiciar. Polițiștii continuă cercetările.