
Pe un teren unde se pot practica alte sporturi, poate mai puţin rugby, Timişoara şi-a asigurat, aşteptat, locul din finala campionatului, programată săptămâna viitoare. Învinşi în semifinala de pe stadionul din Ronaţ au fost cei de la CSM Bucureşti. Scorul final a fost unul clar, care arată superioritatea gazdelor: 34 – 10.
Saracens RCM Timişoara îşi începe vineri drumul final spre Cupa Regelui. Pe stadionul din Ronaţ are loc semifinala competiţiei. Este primul meci dintr-o serie de zece pe care echipa trebuie să le câştige, spune Duşan Filipaş, vicepreşedintele clubului de rugby.
Capitală Culturală
A patra ediție a Festivalului Internațional „Orgile Cetății” va avea loc la Timișoara în perioada 2 iulie - 12 septembrie.
Ştiri din Timiș
Alfred Simonis, președintele Consiliului Județean Timiș, a declarat pentru Tion că se lucrează la studiul pentru pasajul de peste Drumul Boilor.
Sănătate
Durerea de spate este una dintre cele mai frecvente afecțiuni din lume, afectând până la 80% dintre adulți la un moment dat în viață. Fie că este vorba despre dureri lombare cronice, iradieri în picioare sau rigiditate matinală, tratamentele conservatoare, în special exercițiile fizice, rămân una dintre cele mai eficiente soluții, explică fiziokinetoterapeutul Radu Butu. Două dintre cele mai cunoscute metode de exerciții pentru tratamentul durerilor lombare sunt metodele McKenzie și Williams. Deși au scopuri comune, cele două abordări folosesc concepte și exerciții diferite.
România
Pe 24 iunie, creștinii ortodocși prăznuiesc Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul, unul dintre cei mai importanți sfinți ai Bisericii, considerat Înaintemergătorul Domnului. Sărbătoarea este consemnată în Evanghelia după Luca, fiind singura naștere de sfânt prăznuită în calendarul ortodox, alături de cea a Mântuitorului.
Azi în Timișoara
Marți, 24 iunie, puteți participa la un atelier de educație financiară sau să petreceți la Bastion alături de DJ Christian Thompson.
Eveniment
Un accident rutier a avut loc luni seară între Moșnița și Albina. Două tinere, ambele în vârstă de 23 de ani, au fost implicate într-o coliziune soldată cu rănirea uneia dintre ele.
România
Potrivit surselor HotNews.ro, Guvernul Bolojan a fost instalat cu 301 de voturi pentru, 9 împotrivă și zero abțineri. Pentru învestire era nevoie de 233 de voturi pentru. Votul a fost boicotat de AUR și alți parlamentari ai opoziției. Ilie Bolojan și restul miniștrilor au început să depună jurământul de la ora 20, în fața președintelui Nicușor Dan. De la ora 21 urmează și prima ședință de guvern, la Palatul Victoria. UPDATE. Proiect de lege privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe, aprobat în prima ședință