Pacienții vor respect atunci când sunt față în față cu doctorul sau asistenta. Nu de puține ori aceste relații, datorită mai multor factori, au de suferit. Pacienții sunt, uneori, repeziți de doctori, li se vorbește de sus, iar acest lucru nu le oferă deloc un „tratament” bun. Este adevărat, și doctorii sunt uneori agresați verbal și chiar fizic de către pacienți, dar acum am ales să vorbim despre respectul de care au nevoie pacienții de la cadrele medicale. L-am întrebat despre acest lucru pe doctorul Mihai Grecu, șeful Unității de Primiri Urgențe de la Spitalul Județean Timișoara.
Ştiri sportive
Noul teren de baschet de pe malul râului Bega, adiacent Bulevardului Vasile Pârvan, va găzdui turneul de baschet 3x3 „Warm-up Celebrarea Orașului”.
Eveniment
Doi bărbați, de 38 și 48 de ani, au fost prinși de polițiști și, în primă fază reținuți 24 de ore, după ce la începutul acestei săptămâni au bătut un om în plină stradă, furându-i portofelul în care acesta avea banii și actele personale.
Ştiri din Timiș
Cursa Rățuștelor pe Bega, cel mai cunoscut și îndrăgit proiect caritabil, se întoarce la Timișoara chiar de Ziua Internațională a Copilului.
Mapamond
Cel puţin opt muncitori mexicani au murit în coliziunea autobuzului în care se aflau cu o camionetă pe o şosea din Florida, scrie AGERPRES.
Ştiri din Timiș
Timișorenii pasionați de tehnologie sunt invitați sâmbătă la Experimentarium, pentru a petrece Noaptea Muzeelor într-un cadru inedit. Universitatea Politehnica Timișoara, alături de Departamentul ID/IFR și Educație digitală, Centrul Multimedia și împreună cu proiectul cultural Spotlight Heritage Timișoara au pregătit instalații unice și vor prezenta o istorie a tehnologiei, de la primul calculator funcțional la realitatea virtuală.
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara a prelungit termenul pentru înscriere în comisia de buget participativ. Înscrierile ar fi trebuit închise luni, 13 mai, dar termenul a fost prelungit cu o săptămână.
Ştiri din Timiș
Miercuri, 15 mai, la sediul USR Timiș, Alianța Dreapta Unită, din care mai fac parte PMP și Forța Dreptei, a decis să prezinte câteva nume cu care dorește să câștige primării în județ. Astfel, alături de Dominic Fritz și Alin Nica, au fost prezenți și alți 12 candidați.