Asociaţia Beli Bagrem/Băgrinul Alb vă invită la Seara Culturală Sârbească „Toate iubirile noastre". O manifestare bilingvă, filmografică, duhovnicească şi de cultură, cu muzică sârbească, ce va avea loc luni, 2 decembrie, la ora 19:00, la Sala Capitol – Filarmonica Banatul.
Ştiri din Timiș
Clădirea cunoscută drept „Școala Mică” din cartierul Plopi va fi transformată într-o grădiniță modernă, printr-o investiție de peste 2 milioane de euro finanțată din fonduri europene. Proiectul va crea noi locuri pentru preșcolari și va reda comunității un imobil aflat de ani buni în degradare.
Ştiri din Timiș
Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) a fost distinsă la Bruxelles, în cadrul ceremoniei „ESCI (European Student Card Initiative) Champions Awards”, pentru contribuția sa la modernizarea și digitalizarea mobilităților studențești la nivel european.
Ştiri din Timiș
Autoritățile din Moșnița Nouă iau în calcul achiziționarea unor clădiri care ar putea fi transformate rapid în unități de învățământ, în contextul presiunii tot mai mari asupra infrastructurii educaționale din comună.
Eveniment
Un conflict între mai multe persoane a avut loc în noaptea de 14 iunie, în parcarea aeroportului, în timpul unui eveniment din zonă.
Ştiri din Timiș
Locuitorii din zona Freidorf trag un semnal de alarmă cu privire la acumularea de deșeuri abandonate în spatele Liceului Auto. Aceștia spun că situația pare să se agraveze de la o zi la alta.
1
Ştiri din Timiș
Locuitorii din Ciacova și din localitățile aparținătoare vor putea beneficia de consultații medicale gratuite în cadrul unei caravane medicale organizate sâmbătă, 20 iunie, la Palatul Administrativ din centrul orașului timișean.
Mapamond
Avionul experimental X-59 al NASA a realizat cu succes primul său zbor supersonic, marcând un pas important în dezvoltarea tehnologiei de zbor „silențios” peste viteza sunetului, potrivit Agerpres.