tion.ro Web analytics

Dacă acasă multă lume priveşte cu scepticism ideea sa de a duce în subteran liniile de cale ferată care traversează oraşul şi de a introduce transportul cu metroul, ba chiar premierul Victor Ponta a vorbit despre el ca despre „un primar buclucaş”, edilul-şef al Timişoarei, Nicolae Robu, este convins că va rămâne în istorie drept un mare primar: primeşte scrisori de apreciere din străinătate. Edilul a prezentat o scrisoare de la un timişorean stabilit în Leipzig care i-a recomandat să meargă înainte cu planul său.
Un număr de 112 credincioşi din Timişoara au trimis un memoriu către Sinodul Mitropolitan al Sfintei Mitropolii a Banatului şi către Adunarea Eparhială a Arhiepiscopiei Timişoarei prin care cer ca Înalt Preasfinţitul Ioan Selejan, arhiepiscopul Covasnei şi Harghitei, să fie inclus pe lista înaintată Sfântului Sinod cu privire la alegerea noului mitropolit al Banatului.
Mai mulţi oameni de cultură şi intelectuali din Timişoara, din ţară şi chiar din străinătate au semnat o scrisoare pe care au trimis-o Patriarhului României, Preafericitul Daniel, despre cum ar vrea să fie viitorul mitropolit al Banatului. Mitropolitul Banatului Nicolae Corneanu a trecut la cele veşnice în urmă cu o săptămână. Miercuri a fost înmormântat în cripta ierarhilor de la Catedrala Mitropolitană.
Preşedintele Traian Băsescu l-a invitat, marţi, pe premierul Victor Ponta şi pe mai mulţi miniştri ai cabinetului la Cotroceni. Oficialii vor discuta situaţia din Ucraina.

Ştiri din Timiș

Fântâni arteziene, piațetă nouă și mai mult spațiu verde. Sânnicolau Mare își modernizează centrul cu o investiție majoră
Centrul orașului Sânnicolau Mare va fi complet reconfigurat în următorii ani, după semnarea contractului de finanțare pentru proiectul „Reabilitare zonă centrală în orașul Sânnicolau Mare – Zona A”. Documentul a fost parafat de Agenția pentru Dezvoltare Regională (ADR) Vest și Primăria Sânnicolau Mare, valoarea totală a investiției depășind 5,5 milioane de euro, dintre care 4,15 milioane reprezintă fonduri europene.

Ştiri din Timiș

Salt spre viitor: UVT primește fonduri strategice și demarează un proiect energetic de referință în Dumbrăvița
Universitatea de Vest din Timișoara anunță câștigarea unui nou proiect strategic. Finanțat prin Programul Interreg IPA România–Serbia, proiectul vizează modernizarea infrastructurii publice și reducerea consumului energetic în zona metropolitană Timișoara, cu un impact direct asupra comunei Dumbrăvița.

Utile

Lucrări ale SDM în Timișoara, astăzi, 6 decembrie
Sâmbătă, 6 decembrie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.

România

Sfântul Nicolae: tradiții și obiceiuri păstrate cu sfințenie în gospodăriile românilor
Sfântul Nicolae, sărbătorit anual pe 6 decembrie, este una dintre cele mai îndrăgite și așteptate sărbători ale iernii în România. Cunoscut ca „Moș Nicolae”, el este protectorul copiilor, al marinarilor, al celor nevoiași și al celor aflați în primejdii. Figura sa blândă și darnică s-a împletit de-a lungul timpului cu obiceiuri populare străvechi, dând naștere unei sărbători pline de magie și semnificații.

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 6 decembrie 2025, în Timișoara?
Sâmbătă puteți merge la petreceri, proiecții și la evenimente dedicate spiritului sărbătorilor.

Ştiri din Timiș

Învață DiscoFox înainte de Revelion și sprijină animalele aflate în dificultate la FABER
Dacă vrei să înveți câțiva pași de dans chiar înainte de Revelion și, în același timp, să sprijini animalele aflate în dificultate, la FABER te așteaptă un curs special de DiscoFox.

Sănătate

FOTO. Modernizări importante la Secția de Chirurgie Generală a Spitalului Municipal Timișoara
Reprezentanții Spitalului Clinic Municipal de Urgență Timișoara transmit că a fost finalizată o nouă etapă de modernizare în clădirea Clinicile Noi, investiții menite să îmbunătățească condițiile pentru pacienții internați pe Secția de Chirurgie Generală. Această etapă face parte dintr-un proiect amplu de renovare, aflat încă în desfășurare. 1

Sănătate

Sfaturi online care pot face rău. Ce trebuie să știe părinții despre alergii și astm
Când copilul tău are alergii sau astm, primele întrebări te duc adesea pe grupuri de părinți sau rețele sociale, unde sfaturile vin rapid, dar nu întotdeauna corect. Specialiștii Asociației Române de Educație în Alergii (AREA) spun cum poți să-ți protejezi copilul de recomandările nesigure și să alegi informațiile medicale bazate pe dovezi.

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici