Noul sezon baschetbalistic oficial a debutat sâmbătă cu partidele Cupei României. Şi formaţiile timişorene au avut programate meciuri, destul de dificile. BC Timba a jucat acasă cu cei de la Asesoft şi au fost învinşi, scor 86 – 108. Cea de a doua formaţie, BC Timişoara a învins la Bucureşti, în partida cu cei de la Steaua.
Timişoara a făcut scorul campionatului în Superliga Naţională de rugby, învingând cu 76-0 pe Poli Iaşi miercuri dimineaţa. Elevii lui Chester Williams au oferit un recital ofensiv concretizat cu 12 eseuri şi au urcat, cel puţin pentru câteva ore, pe primul loc al clasamentului.

Poli Timişoara fost adusă cu picioarele pe pământ şi numai avântul din ultimele minute al echipei şi (poate) arbitrajul deficitar au salvat echipa bănăţeană de o înfrângere. Astra Ploieşti nu a venit la Timişoara să se instaleze în apărare în speranţa obţinerii unui egal alb. Formaţia adversă a jucat, şi a făcut-o destul de bine, ba chiar a şi condus cu 2 – 0 pe Stadionul „Dan Păltinişanu”. La final a fost 2 – 2 şi Poli a reuşit un punct într-un meci extrem de dificil.

Iancu are motive de supărare: Poli a păstrat mitul invincibilitatii, dar nu a invins Steaua! Poli Timişoara şi Steaua Bucureşti şi-au împărţit frăţeşte punctele puse în joc în partida directă, contând pentru etapa a 23-a a Ligii 1. Cele două echipe nu au reuşit nici una să înscrie, rezultatul alb de pe tabela de marcaj avantajând (poate) mai mult Timişoara decât Steaua. Echipa fanion a Banatului s-a apropiat la doar un punct de liderul Oţelul, dar nu a reuşit să preia fotoliul de lider. Aşadar, să vedem partea plină a paharului...

Ştiri din Timiș

Palatul Episcopal Romano-Catolic din Piața Unirii va fi restaurat și deschis publicului. Prim pas pentru fonduri europene
Palatul Episcopal Romano-Catolic din centrul Timișoarei este mai aproape de restaurare și de deschiderea către public. Consilierii locali au aprobat actualizarea Strategiei Integrate de Dezvoltare Urbană (SIDU), pentru includerea investiției necesare atragerii finanțării europene.

Sănătate

Contractul de finanțare pentru Institutul Regional de Oncologie din Timișoara a fost semnat. Urmează începerea construcției
Institutul Regional de Oncologie din Timișoara a trecut de ultima etapă administrativă înainte de începerea lucrărilor. Contractul de finanțare a fost semnat, ceea ce permite constructorului, desemnat în urma licitației, să înceapă execuția celui mai mare spital oncologic din vestul României.

Ştiri din Timiș

Peste 3.500 de metri cubi de lemn din pădurile Primăriei Timișoara, scoși la licitație. Cu cât se dau
Primăria Timișoara pregătește scoaterea la licitație a peste 3.500 de metri cubi de masă lemnoasă din fondul forestier aflat în proprietatea publică a municipiului. Lemnul provine din lucrări de conservare și din produse accidentale și va fi valorificat prin Ocolul Silvic Timișoara.

Ştiri din Timiș

Muzeu al minorităților, plăcuțe multilingve și mai multe evenimente. O nouă strategie pentru promovarea diversității în Timișoara
Primăria Timișoara a elaborat o strategie pentru perioada 2026-2030 dedicată prezervării și promovării multiculturalității orașului. Documentul prevede măsuri de sprijin pentru comunitățile etnice și promovarea patrimoniului cultural local.

Ştiri din Timiș

50.000 de lei din fondul de rezervă al județului pentru focarul de la Giulvăz. Simonis: „Nu putem la nesfârșit să facem treaba Guvernului”
Consiliul Județean Timiș a aprobat marți, într-o ședință extraordinară, alocarea a 50.000 de lei din fondul de rezervă către comuna Giulvăz pentru neutralizarea prin incinerare a cadavrelor de ovine din focarul de pestă a micilor rumegătoare confirmat la exploatația SC Epinex SRL. Decizia vine după mai multe săptămâni în care autoritățile au căutat o soluție pentru aplicarea măsurilor sanitar-veterinare dispuse în focar.

Eveniment

VIDEO. Accident cu cinci mașini între Timișoara și Săcălaz. O femeie a ajuns la spital
Accident în lanț, marți dimineață, pe DN 59A. Cinci autoturisme au fost implicate într-o coliziune, iar o șoferiță de 56 de ani a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale. 1

Eveniment

A adormit pe un colac pe Dunăre și s-a trezit în mijlocul fluviului
Un cetățean sârb a trecut prin momente de panică după ce a adormit pe un colac în Dunăre și a fost purtat în derivă de curenții fluviului. Bărbatul a fost observat la timp și salvat de polițiștii de frontieră din Svinița, care au intervenit rapid și l-au adus în siguranță la mal. 2

Ştiri din Timiș

Cod roșu de caniculă în Timiș. Până la 41 de grade, nopți tropicale și măsuri speciale în spitale și orașe
Județul Timiș se află sub Cod roșu de caniculă timp de două zile consecutive, iar temperaturile pot ajunge la 40 de grade astăzi și chiar la 41 de grade miercuri. Autoritățile avertizează că valul de căldură poate pune în pericol sănătatea, în special în cazul persoanelor vârstnice și al celor cu afecțiuni cronice, și au activat puncte de prim ajutor, în timp ce spitalele și serviciile de urgență au fost pregătite pentru un posibil număr mai mare de pacienți. 1

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici