Firmele implicate în programul şcolii duale, prin care se promovează învăţământul profesional, au pornit o caravană care a atras atenția asupra acestui sistem de educaţie alternativă. Caravana a ajuns și în mai multe școli din județul Timiș.
Mulţi părinţi își schimbă domiciliul din buletin cu o adresă din centrul oraşului, doar pentru ca odrasla lor să aibă şansa de a învăţa la o şcoală mai bună, spun reprezentanții Inspectoratului Școlar Timiș. Astfel, din cauza numărului mare de elevi înscriși la o singură unitate de învățământ se ajunge în situația, reclamată de mulți părinți, în care în unele școli se țin ore atât dimineața, cât și după-masa, iar altele stau cu sălile goale. Din anul şcolar viitor însă inspectorii vor să schimbe regulile.
Pregătirile pentru alegerile prezidențiale, care vor avea loc duminică, sunt în toi. Din moment ce multe dintre secțiile de vot sunt localizate în şcoli, unii elevi au fost sfătuiţi să nu mai vină vineri la şcoală, pentru că se pregătesc aceste spaţii. Orele se suspendă doar cu aprobarea Inspectoratului Şcolar Judeţean Timiş.
Şcolile din judeţul Timiş care au avut rezultate slabe la Evaluarea Naţională şi la Bacalaureat vor fi controlate de inspectorii şcolari. Acesta nu este singurul criteriu al inspecţiei generale ce va avea loc în această toamnă, dar este unul dintre cele mai importante.
Un număr de 2.271 de elevi din opt şcoli din județul Timiş vor avea condiţii mai bune pentru a învăţa, de anul viitor. Agenţia de Dezvoltare Regională (ADR) Vest a semnat, joi, la Consiliul Judeţean Timiş, primele contracte de finanţare, în cadrul celui de-al doilea apel de proiecte, cu finanţare europeană prin Programul Operaţional Regional (POR), pentru reabilitarea mai multor şcoli din judeţul Timiş. Valoarea totală alocată proiectului este de peste 4.330.000 de lei.
Azi în Timișoara
Marți, 22 septembrie, puteți participa la ateliere de dialog și reflecție, la un tur ghidat sau să vizitați expoziții.
România
Guvernul sau alegeri anticipate? Siegfried Mureșan, atac la PSD: „Un gest ostil față de Nicușor Dan”
Premierul desemnat Siegfried Mureșan acuză PSD de lipsă de respect față de președintele Nicușor Dan, după ce social-democrații și-au exprimat rezervele față de nominalizarea sa înainte de publicarea decretului în Monitorul Oficial. Mureșan anunță că va cere votul de învestitură în Parlament și avertizează că, dacă Guvernul nu va fi aprobat, există posibilitatea declanșării alegerilor anticipate.
Ştiri din Timiș
SMART Pedodontics 2026 reunește, la Timișoara, peste 150 de medici stomatologi și specialiști internaționali pentru a promova prevenția și tratamentul modern al problemelor dentare la copii. Conferința are loc în 9–10 octombrie și pune accent pe intervenția precoce, gestionarea copiilor anxioși și abordarea cazurilor complexe.
Cinema
Festivalul Internațional de Film Documentar și Drepturile Omului One World Romania revine la Timișoara pentru al cincilea an consecutiv. Ediția locală are loc între 30 septembrie și 3 octombrie, la Cinema Studio, Cinema Victoria și, pentru prima dată, la Cinema Johnny din Freidorf. Publicul va putea vedea documentare din selecția celei de-a 19-a ediții a festivalului, iar mai multe proiecții vor fi urmate de discuții cu regizori, reprezentanți ai unor ONG-uri și specialiști în temele abordate.
Mapamond
Europa se confruntă cu un deficit de combustibil pentru avioane, pe fondul perturbării livrărilor din Orientul Mijlociu. Pentru a acoperi necesarul, țările europene își majorează importurile din surse îndepărtate, în special din Coreea de Sud, ale cărei exporturi de kerosen către Europa au atins niveluri record în ultimii ani.
2
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara a dat startul lucrărilor la noul centru de asistență și recuperare pentru seniorii vulnerabili de pe strada Lorena. Investiția de peste 8,3 milioane de lei va permite acordarea de servicii pentru 100 de beneficiari.
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara vrea să mai împrumute 30 de milioane de euro de la BERD, pentru a acoperi cheltuielile neeligibile ale unor proiecte cu fonduri europene. Banii ar urma să finanțeze patru componente de investiții.
3