A fost finalizat proiectul tehnic pentru realizarea noului campus al Liceului Teoretic „Nikolaus Lenau” din zona Oituz, investiţie estimată la nu mai puţin de 8 milioane de euro, potrivit reprezentanţilor Primăriei Timişoara. Primarul Nicolae Robu spune că lucrările ar putea demara chiar din acest an şi că vor fi alocaţi bani de la bugetul local, prin rectificări, pentru acest obiectiv.
Doi elevi au fost răniţi, joi, în judeţul Mureş, după ce bucăţi din tencuiala clasei au căzut peste ei. Ambii, o fată şi un băiat, sunt în afara oricărui pericol.
Elevii de clasa a VIII-a vor da piept în acest an cu examenul de Evaluare Naţională. Dar pentru acest lucru trebuie să fie pregătiţi şi să pună serios “burta pe carte”. Chiar dacă unii aleg meditaţiile în particular, trebuie ştiut că există şi o altă cale.
UPDATE1. Cu o întârziere de 45 de minute faţă de ora fixată, primarul Aradului, Gheorghe Falcă, a venit la dezbatere. Până acum singurul care și-a susținut poziția vis-a-vis de școală a fost deputatul Flavius Măduța care a propus din nou soluția cumpărării sediului actual al școlii, acuzându-l pe primar de interese personale în a păstra serviciul de evidența populației în incinta mall-ului.
Colegiul C.D. Loga din Timişoara are, pe lângă olimpici şi rezultate bune la învăţătură, şi idei care să ducă spre sporirea culturii muzicale a elevilor care învaţă aici, dar şi către promovarea artiştilor.
Eveniment
Un accident a avut loc vineri în Periam soldat cu rănirea a două persoane.
Ştiri din Timiș
Accesul necontrolat al copiilor la rețelele sociale a devenit una dintre cele mai grave amenințări la adresa sănătății mintale, siguranței și dezvoltării lor armonioase, avertizează Organizația Salvați Copiii România, care solicită intervenții legislative urgente și ferme.
Eveniment
Miercuri, polițiștii orașului Sânnicolau Mare au reținut cinci persoane bănuite de furt într-un magazin din localitate.
Turism
Weekendul acesta, dacă vrei să profiți de vremea frumoasă și să evadezi din oraș, Jimbolia este destinația ideală. La doar o oră de mers cu mașina din Timișoara, orașul te întâmpină cu șase muzee, case memoriale și o zonă naturală impresionantă, cu bălțile de la marginea orașului.
Sănătate
Clinica de Radioterapie din cadrul Spitalului Municipal Timișoara asigură servicii de radioterapie pentru pacienți oncologici din vestul țării și funcționează în prezent cu două acceleratoare liniare, iar un al treilea ar putea fi disponibil de anul viitor.
România
V-ați dorit vreodată să vă simțiți ca un șef de stat sau ca un primar? Mai exact, ca unul cărui i-a plăcut mereu confortul și plimbările. Mașina de protocol condusă de fostul președinte al României, Klaus Iohannis, un Audi A6 3.2 FSI, este scoasă la licitație de Primăria Municipiului Sibiu prin Casa de Licitații A10 by Artmark. Autoturismul are un preț de pornire de numai 1.000 de euro. La aceeași licirație sunt scoase și ceasuri de aur care costă de 20 ori mai mult.
3
Ştiri din Timiș
Clădirea degradată a „Școlii Mici” din cartierul Plopi va fi reabilitată de Primăria Timișoara și transformată, printr-o investiție de 10 milioane de lei, într-o grădiniță modernă cu program prelungit, care va oferi locuri suplimentare pentru copiii din zonă.
Capitală Culturală
De la Mozart, la Rossini și Donizetti, de la Verdi, Puccini, Ceaikovski și până la Ennio Morricone, cele mai frumoase acorduri din muzica lumii vor celebra „Simfonia iubirii"! Concertul condus de carismaticul dirijor-violonist Bogdan Costache îl va readuce pe cea mai importantă scenă timișoreană pe copilul-minune al chitarei clasice, Gabriel Popescu, alături de profesorul și mentorul său, Mădălin Antonesei.