86 de cazuri de scarlatină şi alte 200 de varicelă au fost raportate în primele patru luni ale acestui an de medicii din judeţul Timiş. Reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică spun că nu este vorba despre o situaţie gravă. Unii medici de familie afirmă că, după mulţi ani, au ocazia să le arate şi studenţilor medicinişti cum arată scarlatina.
Doi copii din Cenei au fost diagnosticaţi cu scarlatină. Unităţile de învăţământ au fost închise. DSP Timiş va lua probe de la toţi copiii din grupe.
La fiecare început de an şcolar, copiii care intră în comunităţi precum şcoli, grădiniţe sau creşe, trebuie să prezinte anumite analize medicale care să ateste faptul că nu sunt purtători ai unor boli transmisibile. Mulţi dintre părinţi preferă să ceară medicilor hârtii fictive, în detrimentul sănătăţii propriilor copii.
O nouă campanie de vaccinare antirabică a vulpilor va fi desfășurată în județul Timiș, în perioada 25–30 septembrie 2026. Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Timiș anunță o serie de măsuri pe care locuitorii trebuie să le respecte pe durata campaniei.
Tinerii care au absolvit școala în acest an, dar și timișorenii aflați în căutarea unui loc de muncă, vor avea ocazia să discute direct cu angajatorii la Bursa Locurilor de Muncă, în luna octombrie. la Timișoara. Evenimentul este organizat de AJOFM Timiș, în parteneriat cu Direcția de Asistență Socială a Municipiului Timișoara.
Teatrul German de Stat Timișoara propune publicului său, la începutul noii stagiuni, două seri de teatru contemporan și muzică, într-un spațiu neconvențional, altul decât sala teatrului, evenimente reunite sub genericul „Drama Nights”, un program estetic conceput și coordonat de Irisz Kovacs și Clemens Bechtel.
Compania independentă Unfold Motion deschide Stagiunea de dans contemporan Dinam cu premiera spectacolului Rápido Presto. Ediția a VI-a a acestui proiect se desfășoară între 1 și 30 octombrie 2026, la Timișoara, și are în program 12 spectacole de dans contemporan.
Miercuri, 23 septembrie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.
Nicoleta-Adriana Neculiță, consilier local la Timișoara și inspector școlar general adjunct, vorbește despre provocările femeilor în politică, reprezentarea feminină și importanța competenței profesionale: „Femeia trebuie să muncească de două ori mai mult”.
1
Miercuri, 23 septembrie, puteți participa la ateliere de origami și de grafică sau să mergeți la film.
SUA și Danemarca au semnat un pact de securitate privind Groenlanda, care permite extinderea și modernizarea prezenței militare americane pe insulă și introduce restricții pentru investițiile din țări din afara NATO. Acordul reafirmă suveranitatea Danemarcei și dreptul groenlandezilor la autodeterminare.
1