tion.ro Web analytics

Zilele de 25 și 26 decembrie și 1 și 2 ianuarie sunt libere prin lege, dar la Primăria Timișoara, ca în fiecare an, vor fi ceva mai mult de două săptămâni în care nu se va lucra cu publicul. Practic, din 22 decembrie până pe 8 ianuarie, iar în cazul DFMT, chiar și o săptămână în plus. Unele servicii, cele de strictă necesitate, vor avea doar câteva zile libere și/sau program redus.
ADVERTORIAL. Românii sunt recunoscuți la nivel mondial pentru ospitalitatea de care dau dovadă. Mai ales de sărbători, nu este casă în care să nu intri și să nu te așeze gazda la masa sa îmbelșugată. Cele mai pricepute gospodine știu însă că aprecierea meniului de sărbători se datorează și licorilor care acompaniază bucatele savuroase. Chiar dacă nu ai luat în calcul acest aspect până acum, nu te panica! Poți evita agitația din magazine și alegerile neinspirate, făcute în grabă, cu ajutorul FineStore!

Eveniment

Accident cu doi tineri răniți, lângă Judecătoria Timișoara
Accident cu două victime, duminică seara, lângă Judecătoria Timișoara. Doi tineri au fost răniți după ce au intrat cu motociclul într-o mașină. Polițiștii au deschis un dosar penal.

Eveniment

Bărbat din Timișoara, arestat preventiv după ce a făcut scandal la domiciliul fostei partenere, deși avea ordin de protecție
Un bărbat a fost arestat preventiv duminică, 28 aprilie, de polițiștii din Timișoara pentru că a încălcat ordinul de protecție cerut de fosta concubină a sa. Documentul fusese emis pe 8 aprilie și era valabil pentru șase luni.

Ştiri din Timiș

Grindeanu: Centura Sud, Centura Vest și autostrada spre Moravița, toate „în grafic”. Pot începe lucrările și pe „sectorul cu tuneluri” al A1
Prezent joi la Timișoara, ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu a vorbit de mai multe ori despre proiectele majore de infrastructură ale orașului, județului și regiunii. Ar fi vorba despre Centura Sud, Centura Vest, drumul expres spre Moravița și bucata lipsă a autostrăzii A1. Toate, a spus acesta, sunt, într-un fel sau altul, „în grafic”. 4

Eveniment

Un tânăr a urcat beat și drogat la volan și a provocat un accident soldat cu două victime, la Timișoara. Avea permisul anulat
Accident produs sâmbătă seara, la Timișoara. Un tânăr în vârstă de 26 de ani a provocat un accident după ce a urcat beat și drogat la volan. În urma impactului, două femei au fost rănite. Mai mult, bărbatul avea și permisul anulat. Polițiștii au deschis un dosar penal. 3

Eveniment

Bărbat de 64 de ani, reținut pentru că a furat alimente dintr-un magazin din Timișoara
Polițiștii din Timișoara au reținut pentru 24 de ore un bărbat de 64 de ani care ar fi furat mai multe produse alimentare dintr-un magazin din Piața Traian. Fapta de care este suspectat bărbatul s-a petrecut sâmbătă.

Eveniment

Razie de amploare a polițiștilor rutieri, în Timiș. Au dat amenzi de aproape 74.000 de lei
Acțiune cu efective mărite a polițiștilor, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în Timiș. Oamenii legii au dat amenzi de aproape 74.000 de lei în numai câteva ore.

Eveniment

Doi bărbați din Timiș, prinși de polițiști beți la volan. Unul nici nu avea permis de conducere
Dosare penale pe numele a doi bărbați, sâmbătă, în Timiș. Ei sunt cercetați penal după ce au fost prinși că au urcat la volan deși consumaseră alcool. Unul dintre ei nici nu avea permis de conducere.

Ştiri din Timiș

Ziua Veteranilor de Război, marcată în acest an la Giroc
Anual, în 29 aprilie, se sărbătorește Ziua Veteranilor de Război. Momentul va fi marcat, luni, în Parcul Eroilor din comuna Giroc. La nivel național, Ministerul Apărării Naționale derulează campania „Onor veteranilor de război“.

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici