Iepurasul a ajuns mai devreme la micuţii de la Grădiniţa numărul 1 din Timişoara. Darurile au fost aduse de Lions Diamnod, Tion şi Agenda.
Reprezentanţii Cantinei de Ajutor Social din Timişoara au pregătit un meniu special, de Paşti, pentru sutele de persoane nevoiaşe cărora le asigură hrana de zi cu zi. Beneficiarii cantinei vor primi drob şi ciorbă de miel, cozonaci şi bineînţeles ouă roşii pentru a pune pe masă de sărbători.
Aquatim a încheiat reparaţiile făcute în această primăvară la fântâna arteziană de la Punctele Cardinale şi intenţionează să o pornească de Paşte.
Prima zi de Paste este sarbatorita diferit de Credinciosii ortodocsi si greco-catolici din toate colturile lumii. Si in tara obiceiurile difera de la o zona la alta.
De câţiva ani încoace, felul în care românii îşi urează “Paşte Fericit” s-a schimbat. Dacă până acum, oamenii îşi trimiteau scrisori sau se sunau la telefon ca să-şi ureze toate cele bune, acum principalul mod de transmitere a felicitările de Paşti este … mesajul pe telefonul mobil.
Cinema
După ani întregi de speculații, universul „RoboCop” revine pe ecrane. Amazon MGM Studios a confirmat oficial că dezvoltă un nou serial inspirat din celebrul film SF lansat în 1987, producția urmând să fie disponibilă pe platforma Prime Video.
Capitală Culturală
Filarmonica Banatul Timișoara propune două zile de blues și jazz, un eveniment ce marchează 35 de ani de istorie a Galei Kamo. Programul ediției cuprinde un concert de jazz simfonic susținut de Elena Mîndru împreună cu Orchestra Filarmonicii, o întâlnire dedicată istoriei festivalului, un concert Bega Blues Band & Guests și prezența la Timișoara a Budapest Orchestra Project.
Ştiri din Timiș
Șoferii care circulă pe bulevardul Revoluției 1989 din Timișoara trebuie să se pregătească pentru restricții de trafic începând de joi, 23 iulie.
Ştiri din Timiș
Poiana Lupului din Gărâna devine, în perioada 24–26 iulie, punctul de întâlnire al iubitorilor de folk și muzică live. Festivalul Gărâna Folk revine cu ediția a 19-a și promite trei zile de concerte, activități în natură și momente dedicate comunității, într-unul dintre cele mai spectaculoase decoruri din Munții Banatului.
Ştiri din Timiș
Interesul pentru admiterea din acest an la Universitatea de Vest din Timișoara a crescut față de anul trecut. Potrivit datelor preliminare publicate de universitate, peste 6.100 de candidați s-au înscris la programele de licență, cu aproximativ 16% mai mulți decât în sesiunea din vara lui 2025. Cea mai mare concurență s-a înregistrat la specializarea „Științe aplicate în criminalistică”, unde au fost 8,5 candidați pe un loc finanțat de la buget.
Ştiri din Timiș
ADVERTORIAL. BSG Amanet & Exchange lansează cea de-a doua ediție a campaniei dedicată clienților care efectuează operațiuni de schimb valutar în agențiile companiei și se înscriu pe site-ul bsgexchange.ro.
Mapamond
Parlamentul Franței a adoptat o lege care interzice copiilor cu vârsta sub 15 ani să își creeze sau să dețină conturi pe rețelele sociale, precum TikTok, Instagram sau Snapchat. Dacă legea va trece și de controlul constituțional, Franța va deveni primul stat din Uniunea Europeană care introduce o astfel de interdicție, relatează The Guardian.
4