Viceprimarul Timişoarei Dan Diaconu este considerat mâna dreaptă a lui Nicolae Robu, omul care a preferat să stea în umbra spectaculosului, uneori, primar al Timişoarei. Am vorbit cu el atât despre nevoile municipiului şi ignorarea acestora de către guvernanţi, cât şi despre problemele cele mai acute ale oraşului de pe Bega. Una dintre acestea este legată de cele peste 14.000 de clădiri istorice din Timişoara, multe dintre ele aflate în stare avansată de degradare, în timp ce programele iniţiate de municipalitate par să bată pasul pe loc. Vedeţi în continuare ce soluţii are conducerea Primăriei Timişoara pentru a debloca aceste programe, câte clădiri ar putea fi reabilitate, dar şi ce măsură se gândeşte să ia pentru a determina proprietarii să le renoveze.
De studii de fezabilitate și proiecte cu siguranță nu va duce lipsă administrația Robu. Reprezentanții Primăriei Timișoara au cerut pregătirea documentațiilor pentru o mulțime de lucrări de infrastructură pentru care ar urma să se încerce accesarea de fonduri europene, altele urmând să fie asumate pe venituri proprii. Printre acestea se numără amenajarea pasajului rutier din Piața Victoriei și a unei parcări subterane cu 700 de locuri, lărgirea străzilor Podeanu și Martirilor, amenajarea Inelului IV de circulație, reabilitări de poduri și pasaje sau noi poduri și pasaje și lista... poate continua.
Foşti colegi de alianţă, Maria Grapini s-a supărat pe Nicolae Robu. Europarlamentarul crede că în Timişoara s-au deschis prea multe şantiere în acelaşi timp şi susţine că, indiferent de oră, nu a văzut muncitori la lucru.
Având în vedere că Timişoara este plină de şantiere la ora actuală, primarul Nicolae Robu spune că inspectorii primăriei nu mai fac faţă cu supravegherea lucrărilor, aşa că le-a trasat sarcină poliţiştilor locali să urmărească amenajările care se fac în oraş. Asta, după ce a apelat la tinerii din PNL să-i filmeze pe muncitori cu tabletele. Agenţii Poliţiei Locale vor fi obligaţi să cutreiere toate străzile urbei şi să noteze cine lucrează, unde lucrează, cum lucrează şi... dacă lucrează.
Cum activitatea multor comercianţi a fost dată peste cap din cauza nenumăratelor şantiere deschise în Timişoara, primarul Nicolae Robu s-a gândit să vină în sprijinul agenţilor economici cu o serie de facilităţi la plata taxelor şi a impozitelor pe perioada lucrărilor, cât afacerile lor au de suferit. Edilul spune însă că nu există suport legal pentru asta, aşa că le va cere parlamentarilor de Timiş, şi în special celor liberali, unde i-a inclus şi pe cei din PDL, să vină cu o iniţiativă legislativă în acest sens.
Utile
Miercuri, 4 februarie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.
Azi în Timișoara
Miercuri puteți merge la mai multe spectacole și la proiecții.
Ştiri din Timiș
COMUNA DUMBRĂVIȚA anunță publicul interesat asupra depunerii solicitării de emitere a acordului de mediu pentru proiectul "DEZVOLTAREA INFRASTRUCTURII DE TRANSPORT VERDE – PISTĂ DE BICICLETE ÎN COMUNA DUMBRĂVIȚA", propus a fi amplasat în comuna Dumbrăvița, pe străzile Nicolae Bălcescu, Tudor Vladimirescu, Franyo Zoltan, Praga, București, Dâmbovița, Ion Creangă, jud. Timiș, identificat prin CF-urile cu nr. 412512, nr. 412513, nr. 411775, nr. 411663, nr. 410213, nr. 407841
România
După mai multe informații apaărute în spațiul online, Ministerul Finanțelor intervine și clarifică introducerea taxei de 25 lei pentru coletele extracomunitare sub 150 euro, aplicabilă din 1 ianuarie 2026.
1
Capitală Culturală
Centrul de Proiecte din Timișoara găzduiește, în perioada 6–22 februarie, expoziția personală a artistului vizual Florin Drăgoi, intitulată „Future Tribes – rituals and remnants from a reconstructed future / Triburi Viitoare – ritualuri și fragmente dintr-un viitor reconstruit”. Vernisajul va avea loc vineri, 6 februarie, de la ora 18:00, la parterul Centrului de Proiecte, pe strada Vasile Alecsandri nr. 1.
Ştiri din Timiș
După revolta unor angajați de la Muzeul Satului Bănățean, președintele CJ Timiș Alfred Simonis reacționează criticând veniturile extrem de mici și rezistența la reformă apărută odată cu noua conducere.
2
Ştiri din Timiș
Garderoba bărbătească modernă se bazează pe câteva piese-cheie care aduc echilibru între stil și funcționalitate.
Sănătate
Inteligența artificială începe să joace un rol tot mai important în oftalmologie, contribuind semnificativ la depistarea precoce a unor afecțiuni oculare grave, precum glaucomul, retinopatia diabetică sau degenerescența maculară. Medicii atrag atenția că diagnosticarea timpurie a acestor boli poate face diferența în evoluția și prognosticul pacienților.
1