Agitaţie mare, sâmbătă noaptea, la
semafoarele de pe Take Ionescu şi Popa
Şapcă. Încă un accident, după
acelaşi tipar, a blocat întreaga
intersecţie de la Punctele Cardinale. Şoferul
unui Opel a ignorat culoarea roşie a semaforului,
maşina sa fiind lovită în plin de un taxi
care a pătruns în intersecţie pe
verde.
| 
Sfântul Valentin a fost întunecat anul acesta
pentru unii. Un timişorean de 29 de ani a
încercat să se sinucidă în noaptea de
sâmbătă spre duminică, după o
ceartă cu iubita sa.
Eveniment
Un accident a avut loc miercuri pe Autostrada A1 spre Lugoj, fiind răniți doi șoferi.
Ştiri din Timiș
Județele Timiș și Caraș-Severin se află miercuri, 21 octombrie, sub cod galben de vânt, cu rafale care pot depăși 80 de kilometri pe oră. Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis și o informare de vreme rea, valabilă până vineri dimineață, care anunță intensificări ale vântului și ploi în cea mai mare parte a țării.
Ştiri din Timiș
Ovidiu Guia, director tehnic al RPC Group, vorbește într-un interviu despre principiile care definesc viziunea lui în cadrul companiei și despre provocări tehnice și decizii luate. Recent, acesta a coordonat unul dintre cele mai complexe proiecte ale companiei: construirea unei școli verzi într-un termen de doar 11 luni.
Ştiri din Timiș
Piața imobiliară din Timișoara continuă să pună presiune pe bugetele celor care vor să cumpere o locuință. În septembrie 2026, prețul mediu solicitat pentru apartamente a ajuns la 1.984 euro/mp, cu 8,2% peste nivelul din aceeași perioadă a anului trecut. În cazul apartamentelor noi, media a urcat la 2.272 euro/mp.
Utile
Miercuri, 21 octombrie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.
Ştiri din Timiș
Luca Niculescu a depus jurământul și a preluat oficial funcția de prim-ministru al României, alături de cei 18 miniștri ai noului Cabinet, după ce Guvernul a primit marți votul de învestitură al Parlamentului, cu 280 de voturi „pentru”.
5
Capitală Culturală
O tânără actriță din Timișoara transformă tema femicidului într-un spectacol de teatru documentar, construit pe baza unor cazuri reale, mărturii și cercetări despre violența de gen. „DERIVAT FEMININ: Documentarea unei traume colective” va avea premiera joi, 23 octombrie, de la ora 19, la UPT Campus Creativ. Intrarea este liberă.