Marți, pe ordinea de zi a plenului de consiliu local a reintrat proiectul privind înlocuirea suprafeței de joc din Sala „Constantin Jude”. Același proiect fusese aprobat și în aprilie 2024, dar a fost schimbat tipul de lemn folosit, lucru care a născut discuții aprinse între social-democrata Roxana Iliescu și viceprimărița USR Paula Romocean.
Florin Teodorescu a condus, până în ianuarie 2024, sala de forță amenajată în holul Sălii Olimpia. Pentru că amenajarea ar fi blocat avizarea ISU, fostul sportiv a fost evacuat de primărie. Încă de atunci, acesta a scos la vânzare echipamentele și statuile pe care le avea acolo. Între timp, Teodorescu s-a recuperat după o boală serioasă, dar încă speră că va fi „chemat înapoi”, măcar cu biblioteca sportivă impresionantă pe care o deține.
În ședința de consiliu local din 17 ianuarie, consilierii locali din Timișoara au aprobat noi tarife pentru închirierea obiectivelor de infrastructură sportivă ale primăriei. Este vorba despre Sala Polivalentă „Constantin Jude” (Olimpia), Complexul Sportiv Bega și Stadionul de Rugby „Gheorghe Rășcanu”. Practic, toate tarifele s-au indexat cu rata inflației, 7,2%.

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 10 septembrie 2026, în Timișoara?
Joi, 10 septembrie, puteți participa la restaurarea Bazei Uszoda, să vizitați expoziții sau să mergeți la film sau la teatru.

Mapamond

Avionul cu care Volodimir Zelenski a zburat marți din Republica Moldova a fost aproape lovit de o dronă
Premierul Norvegiei, Jonas Gahr Støre, a declarat că avionul președintelui ucrainean Volodimir Zelenski ar fi fost aproape lovit de o dronă în timp ce se pregătea să decoleze din Republica Moldova.

Eveniment

Un microbuz a luat foc în mers la Sânmihaiu Român
Pompierii au intervenit miercuri pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un microbuz de transport persoane aflat în mers, în care se afla doar șoferul, în localitatea Sânmihaiu Român.

Ştiri din Timiș

Gusturi și tradiții la Peciu Nou. Festivalul culinar „Prietenia” revine cu o nouă ediție
Peciu Nou se pregătește de sărbătoare! Sâmbătă, 12 septembrie, iubitorii de gastronomie, tradiții și folclor sunt invitați la cea de-a doua ediție a Festivalului culinar „Prietenia”, un eveniment dedicat gustului autentic, comunității și diversității culturale.

Ştiri din Timiș

Cum se creează o imagine în era AI? 15 tineri se pot înscrie la un atelier de animație gratuit, la Timișoara
15 tineri din Timișoara vor experimenta, în luna octombrie, două metode diferite de creare a imaginilor: animația stop-motion, realizată manual, cadru cu cadru, și instrumentele de generare bazate pe inteligență artificială. Activitățile fac parte din Laboratoarele AnimaDOK 4 - „Avanpost stop-motion și media literacy”, organizate în perioada 6-13 octombrie, la Plan Zero Makerspace din Timișoara.

Mapamond

Ministra Educației din Estonia explică rezultatele de top la PISA 2025: „Nu mai putem preda în același mod în care predam acum cinci ani”
Estonia este țara din Uniunea Europeană cu cele mai bune rezultate la ultimele teste PISA. Într-un interviu pentru HotNews, ministra Educației și Cercetării, Kristina Kallas, a explicat care sunt principalele elemente ale sistemului estonian și ce schimbări sunt necesare în educație, inclusiv în contextul dezvoltării inteligenței artificiale. 2

Ştiri din Timiș

De la teren la ultima tranșă: cum compari creditele pentru construcția unei case
Un credit pentru construcția unei case trebuie analizat diferit față de un credit pentru cumpărarea unei locuințe finalizate. Pe lângă dobândă, DAE și avans, trebuie să verifici cum sunt acordate tranșele, ce documente sunt cerute la fiecare etapă și ce se întâmplă dacă lucrările depășesc bugetul sau termenul stabilit.

Ştiri din Timiș

Nou la Iulius Town Timișoara. S-a deschis Spitalul Veterinar Transilvania
Grupul IULIUS își extinde oferta de servicii dedicate comunității iubitorilor de animale și anunță deschiderea în Iulius Town Timișoara a Spitalului Veterinar multidisciplinar Transilvania. Cel mai mare hub de retail și divertisment din vestul țării, devenit oficial pet-friendly în 2025, își reconfirmă astfel preocuparea de a integra servicii de calitate, atât leisure, cât și medicale, pentru animalele de companie. Spitalul dispune de o echipă medicală permanentă și oferă servicii veterinare pentru consultații, prevenție, urgențe și tratamentul cazurilor complexe. 1

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici