Peninsula separatistă Crimeea este, oficial, parte din Rusia. Tratatul de unificare al celor două state a fost semnat, marţi după-masă, de preşedintele rus Vladimir Putin şi liderul separatiștilor de la Simferopol. Putin: „Nu vom lua alte teritorii”.
Mai multe publicaţii ruse relatează, marţi dimineaţa, că Transnistria a cerut alipirea la Rusia, la două zile de la referendumul din Crimeea, prin care peninsula a decretat, prin vot, că vrea să facă parte din Federaţia Rusă.
Locuitorii din regiunea autonomă Crimeea votează duminică la referendumul organizat cu privire la alipirea regiunii la Federația Rusă. Din primele informații, majoritatea celor care s-au prezentat la urne au votat pentru alipire. Deși acest referendum a fost denunțat de națiunile vestice, el este în continuare susținut de Moscova.
Premierul separatist din Crimeea, Serghei Aksionov, îndeamnă toate regiunile pro-ruse din Ucraina să organizeze referendumuri pentru unirea cu Rusia. Între timp, președintele Statelor Unite ale Americii, Barack Obama, a declarat că speră în continuare într-o soluție diplomatică la criza din Crimeea, în timp ce secretarul de Stat american avea o întrevedere cu ministrul rus de Externe, la Londra.
Situaţia din Crimeea nu pare să se stabilizeze prea curând. În timp ce ambasadorul rus la ONU susţine că Rusia nu vrea un război cu Crimeea, Putin intensifică exerciţiile militare de la graniţele Ucrainei. SUA şi NATO au trimis şi ele trupe şi avioane de luptă în apropierea graniţei cu Rusia. Urmează o rundă finală de negocieri.
Ştiri din Timiș
Ginkgo biloba este una dintre cele mai cunoscute plante medicinale atunci când vine vorba despre memorie, concentrare și circulație. Folosită de secole în medicina tradițională și studiată intens în cercetarea modernă, această „fosilă vie” a atras atenția prin compușii săi activi (flavonoide și terpenoide), care pot susține fluxul sanguin cerebral, protecția antioxidantă și funcția vasculară. Totuși, exact pentru că acționează asupra circulației și poate interacționa cu anumite medicamente, ginkgo biloba nu este un supliment „universal”, iar administrarea corectă face diferența între beneficii și riscuri.
Utile
Sâmbătă, 7 februarie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.
Azi în Timișoara
Sâmbătă puteți merge la mai multe spectacole, proiecții sau petreceri.
Eveniment
Un accident a avut loc vineri în Periam soldat cu rănirea a două persoane.
Ştiri din Timiș
Accesul necontrolat al copiilor la rețelele sociale a devenit una dintre cele mai grave amenințări la adresa sănătății mintale, siguranței și dezvoltării lor armonioase, avertizează Organizația Salvați Copiii România, care solicită intervenții legislative urgente și ferme.
Eveniment
Miercuri, polițiștii orașului Sânnicolau Mare au reținut cinci persoane bănuite de furt într-un magazin din localitate.
Turism
Weekendul acesta, dacă vrei să profiți de vremea frumoasă și să evadezi din oraș, Jimbolia este destinația ideală. La doar o oră de mers cu mașina din Timișoara, orașul te întâmpină cu șase muzee, case memoriale și o zonă naturală impresionantă, cu bălțile de la marginea orașului.
Sănătate
Clinica de Radioterapie din cadrul Spitalului Municipal Timișoara asigură servicii de radioterapie pentru pacienți oncologici din vestul țării și funcționează în prezent cu două acceleratoare liniare, iar un al treilea ar putea fi disponibil de anul viitor.